Video Complexul Balnear de la Ocna Mureș, în probe tehnologice. Stațiunea balneară a fost construită cu 7 milioane de euro VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Balnear de la Ocna Mureș, investiție în valoare de circa 7 milioane de euro, a intrat în etapa de final a investiției. Constructorul a demarat procedura probelor tehnologice.

Au început probele tehnologice la complexul balnear FOTO ocnamuresonline.ro

Ulterior vor urma fazele de obținere a avizelor de la DSP și ISU și, în ultima fază, angajarea personalului care va deservi băile sărate.

„Suntem în faza probelor tehnologice. Au început și trebuie să funcționeze 72 de ore toate sistemele de filtrare și de pompare. Se verifică tot ce înseamnă automatizare și instalații. Dacă totul este funcțional putem trece la faza următoare, la recepție. Dacă vineri probele tehnologice sunt ok, săptămâna viitoare vom începe recepția”, a declarat pentru ziarulunirea.ro, primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler.

Complexul beneficiază de mai multe cabinete medicale și de vestiare pentru medici, asistente. La bazinul mic de saramură, salinitatea va fi aproape de saturație și o temperatură mai mare, iar pentru cei care vor veni la tratament există și cameră cu băi galvanice, impachetări cu parafină și cu nămol.

Bazinul de apă dulce FOTO ocnamuresonline.ro

„Probele tehnologice la aparatura medicală se vor face când vom angaja personal. Detaliile mărunte necesită mai mult timp decât construcția în sine, însă credem că totul va merge bine”, a completat Silviu Vințeler.

35 de angajați în prima fază

Atracția principală sunt cele două bazine mari, unul cu apă dulce, unul cu apă sărată și o temperatură a apei între 28 și 30 de grade. Bazinele sunt impresionante, cel cu apă dulce având o suprafață de 25 pe 25 de metri, iar cel cu apă sărată de 15 pe 25 de metri. „Saramura are o concentrație foarte mare, astfel încât va trebui să facem curățarea mecanică și să adăugam apă dulce”, a explicat edilul orașului.

În ultima fază se va angaja și personalul care va deservi complexul balnear. „Societatea este deja constituită, va trebui să facem recepția și să mutăm sediul aici. Va trebui să scoatem autorizațiile de la DSP, ISU și probabil dacă dacă totul este în regulă vom da drumul la concursuri într-o săptâmână, maxim două. Vom începe cu 35 de angajați urmând să creștem până la 50 aproximativ”, a mai transmis primarul Vințeler.

Inaugurarea noului complex care a costat circa 7 milioane de euro ar urma să aibă loc până la sfârșitul anului 2022.

Bazinul exterior al complexului FOTO ocnamuresonline.ro

Baza de tratament de la Ocna Mureş are o suprafaţă totală de 6.400 mp şi cuprinde bazine interioare şi exterioare cu apă sărată şi dulce, zonă de fitness, restaurant, sală de tratament cu nămol, spaţii pentru proceduri de fizioterapie, recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi, vara. Complexul balnear va continua tradiţia balneo-climaterică a oraşului, tradiţie începută în 1897 prin ridicarea primelor băi sărate de către baronul Solvay, deţinătorul Uzinelor Solvay (Uzina de produse sodice).

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu