Ce trebuie să facă agricultorii pentru a beneficia de cadastrarea gratuită a terenurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În următorii şapte ani, imobilele din ţară vor fi cadastrate gratuit prin intermediul unui program finanţat de la bugetul de stat. Din anul 2020 subvenţiile agricole nu ar mai fi acordate pentru acele terenuri care nu au cadastrul finalizat, astfel încât procedura a început în 2016 cu această categorie de imobile.

Până în anul 2023, în cadrul unui program naţional, imobilele din toată ţara vor fi înregistrate gratuit în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Guvernul a aprobat la finalul lunii iunie o ordonanţă de urgenţă care are ca scop cadastrarea cu prioritate a terenurilor agricole, cerinţă venită din partea mai multor fermieri. Actul normativ prevede că sumele aferente cadastrării proprietăţilor situate în extravilan vor fi achitate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), însă primăriile care nu au imobile în extravilan, pot beneficia de realizarea gratuită a cadastrului şi pentru proprietăţile din intravilan.

Conducerea ANCPI a stabilit sumele care pot fi plătite primăriilor în 2016 din veniturile proprii ale instituţiei. Astfel, fiecare unitate administrativ-teritorială va putea primi până la 135.000 lei. Bugetul alocat de agenţie în acest an este de 90,7 mil. euro.

Chiar dacă Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară este gratuit, pentru a beneficia de cadastrare proprietarii de imobile au o serie de obligaţii pe care trebuie să le respecte din momentul în care sunt anunţaţi că încep lucrările în zona lor.

Paşi de urmat pentru agricultori:

-Să se prezinte la punctele de informare pentru a obţine informaţii referitoare la planul de lucru, programarea interviurilor în teren, activităţile de măsurare şi identificare a imobilelor;

-Să meargă la primărie cu actele de proprietate pentru a obţine copii legalizate;

-Să înmâneze echipei care efectuează lucrările de înregistrare sistematică copiile legalizate ale actelor juridice care atestă dreptul de proprietate sau alte drepturi reale, care conţin modificări ale configuraţiei imobilelor sau atestă alte acte, fapte ori raporturi juridice privitoare la imobile. Copiile legalizate ale documentelor se preiau numai dacă acestea nu există în arhiva oficiului teritorial sau a autorităţii admnistraţiei publice locale ori a emitentului acestora;

- Să colaboreze cu echipa care efectuează lucrările de înregistrare sistematică, în sensul de a-i permite accesul pe proprietate şi de a-i furniza informaţii privitoare la identificarea imobilelor pe care le deţin;

- Să verifice informaţiile din fişele de date care le vor fi prezentate;

- Să verifice inforrnaţiile privitoare la imobilele pe care le deţin, în etapa de publicare a documentelor tehnice cadastrale;

- Să depună cerere de rectificare dacă datele publicate nu sunt corecte. Cererea de rectificare a informaţiilor din documentele tehnice publicate se poate face în termen de 60 de zile de la afişare şi trebuie însoţită de documentele doveditoare.

Prima etapă de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică presupune înştiintarea proprietarilor, respectiv a posesorilor şi a altor deţinători, prin intermediul campaniei de informare publică, organizată la nivel naţional şi local. Procedura de informare se referp şi la începerea lucrărilor de înregistrare sistematică, precum şi la realizarea, beneficiile, drepturile şi obligaţiile ce le revin pe parcursul derulării lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăţilor.

Programul naţional de cadastru şi carte funciară include acţiunile necesare derulării, precum şi sumele aferente acestora şi constă în următoarele activităţi:

- Măsurători cadastrale;

- Activităţi de geodezie, cartografie, topografie şi fotogrammetrie;

- Activităţi de informare şi conştientizare a publicului;

- Dezvoltare şi mentenanţă a sistemelor informatice;

- Conversia cărţilor funciare şi a documentaţiilor cadastrale din format analogic în format digital;

   

În cadrul PNCCF sunt necesare copii legalizate ale actelor de proprietate numai în situaţia în care acestea nu există în arhiva oficiului teritorial sau a autorităţii administraţiei publice locale ori a emitentului acestora. Conform datelor ANCPI, în prezent, în România, doar 21,83% dintre imobile sunt cadastrate. Astfel, din 40 de milioane de imobile, doar 8,73 de milioane sunt cadastrate.

Citiţi şi:

Istoria fascinantă a scutierilor de Muhlbach, ordinul cavaleresc care a apărat sute de ani Sebeşul de cotropitori

Şcoala dintr-un sat din Alba care mai are doar 9 elevi. Trei profesori pregătesc un singur copil pentru Evaluarea Naţională

Designer vestimentar român ajuns vedetă în America de Nord. Îmbracă actriţe, supermodele şi pe soţia premierului Canadei

 

Singurătatea şi sărăcia bunicilor uitaţi de lume în Apuseni: „Am îmbătrânit. Nu ştiu ce-o să fac la iarnă...“

Ce însemană BRB, OMG sau BBL: cele mai utilizate prescurtări pe internet

Promovarea Încoronării Regilor României Mari la Alba Iulia, în regimul lui Carol al II-lea 

Legenda „Julietei de Transilvania“, mireasa obligată să se mărite cu un bărbat pe care nu îl iubea

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa