Ce sunt grohotele din Apuseni şi cum au fost create de oameni prin munca unor generaţii timp de sute de ani
0Grohotele Apuseni sunt rezultatul a sute de ani de muncă depusă de generaţii de oameni. Sunt movile din pietre aranjate meticulos la marginea hotarelor, ce au fost adunate de-a lungul timpului în timpul activităţilor agricole, de pe terenul folosit pentru agricultură.
Movilele de pietre «aranjate» la marginea locurilor de arătură, la hatul dintre vecini sunt rezultatul a sute de ani de muncă, de curăţare a locului în fiecare an. Grohotişurile cu forme regulate (dreptunghi/ trapez/ triunghi), în funcţie de geometria ariei de pe care erau adunate cu sudoare, an de an, lăsau loc pămantului să-şi primească sămânţa de grâu şi secară şi să o hrănească. O zonă din Apuseni unde grohotişurile sunt mai prezente decât oriunde este cea a fostului sat Poieni din comuna Vidra.
Movilele de piatră au fost adunate în decursul a zeci şi zeci de ani de muncă: primăvara, la arat, erau scoase cu lama plugului din pământul moale şi erau cărate, bucată cu bucată, la marginea hatului. Fiecare piatră din grohotă poartă amprenta de sudoare a celor care, zi de zi, s-au luptat cu muntele pentru supravieţuire. Era forfotă mare pe acele coline acum o jumătate de secol: gospodarii duceau cu săniile gunoiul de grajd pe hotar, primăvara arau, curăţau şi grăpau pământul, vara, înainte de cântatul cocoşilor, plecau la cosit iarba, la întors fânul, la făcut clăi. Toamna venea cu culesul prunelor şi al poamelor, urma seceratul holdelor, culesul cânepii, scosul piciocilor (n.r. cartofilor) şi căratul fânului, la adăpost, pentru hrana animalelor. Grâul îl măcinau mai jos, pe Valea Morilor, unde mai există şi în prezent o moară funcţională.
Poienarii au plecat masiv spre şes între anii 1970 – 1980, când Ceauşescu a demarat o puternică industrializare a României iar ţăranii au migrat spre fabrici şi uzine, abandonându-şi gospodăriile. Industrializarea a fost doar oportunitatea pentru poienari, nu şi motivul pentru care au plecat din localitate. Lipsa apei, a drumurilor practicabile şi nevoia de a fi mai aproape de şcoli şi licee i-a determinat pe poienari să plece, unul câte unul, din munte.
Cu toate acestea, curentul a fost urcat până sus, la cota 1000, pe vremea lui Ceauşescu. În plus, mai sunt şi acum în picioare podurile durabile, din beton, făcute tot pe vremea comuniştilor, peste Valea Morilor, pentru a înlesni accesul sus în sat. La recensământul din 2002, în Poieni s-a declarat ca având reşedinţă stabilă un singur om. În vremurile bune aici trăiau peste 1.000 de locuitori.