Casă pentru o familie cu nouă copii din Alba Iulia construită cu sprijinul unui fost revoluţionar VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oliviu Gaşpar, familia şi casa cumpărată din donaţii

O familie cu nouă copii din Alba Iulia are un acoperiş deasupra capului graţie unui fost revoluţionar care a organizat o campanie publică prin care a reuşit să adune bani pentru cumpărarea, repararea şi mobilarea unei noi locuinţe.

Familia Raţiu locuia împreună cu cei nouă copii într-o casă o casă de nici 20 de metri pătraţi situată pe o stradă din oraş. La începutul anului 2021, proprietarul clădirii i-a anunţat că trebuie să părăsească casa.

Cele 11 suflete nu aveau unde să meargă, având în vedere că veniturile familiei sunt modeste. A urmat o cursă contra-cronometru în care s-a implicat Oliviu Gaşpar, funcţionar la Primăria Alba Iulia, fost revoluţionar, rănit cu cinci gloanţe în timpul evenimentelor din decembrie 1989, de la Alba Iulia.

În urma unei ample campanii de donaţii, acesta a cumpărat cu 24.400 de euro o casă în satul Ghirbom şi s-a apucat să o recondiţioneze, sa amenajeze camerele, dar şi să o mobileze. A primit donaţii din toate părţile, fie că vorbim de bani, materiale de construcţii sau mobilier. 

Mai multe firme s-au implicat în amenajarea casei: unele au donat materiale de construcţie, o altă firmă a realizat instalaţia electrică, iar alte persoane au donat mobilă şi bani pentru alte utilităţi. În luna octombrie 2021, ultimele lucrări la casă s-au terminat, iar Andrei, Sebi, Dani, Robert, Mihai, Ştefan, Denisa, Adişor şi Georgiana, împreună cu soţii Adrian şi Ramona Raţiu, s-au putut muta în noua locuinţă de la ţară. Adrian Raţiu lucrează la o firmă din acest sat. De asemenea, copiii au fost înscrişi la şcoala şi la grădiniţa din Ghirbom, comuna Berghin.

Familia din Alba Iulia a primit în dar o locuinţă nouă. Foto: alba24.ro

Noua casă este mult mai spaţioasă decât cei 20 de metri pătraţi în care locuiau înainte. Familia Raţiu are acum o bucătărie, baie, trei camere în care pot sta în condiţii decente. Casa  are şi o curte mare precum şi o bucătărie de vară. ”Au fost foarte mulţi care au ajutat. Mulţumim tuturor celor care au donat. Celor din Alba Iulia şi celor din diaspora”, a transmis, modest, Oliviu Gaşpar.

Casa cumpărată cu ajutorul donaţiilor

Acesta a fost împuşcat de 5 ori în 24 decembrie 1989, dar a scăpat cu viaţă pentru că a fost dus rapid la spital. Oliviu Gaşpar avea 26 de ani în decembrie 1989 şi era inginer proiectant la societatea Mecanica din Alba Iulia. În timpul primelor mişcări de stradă din oraş, în 21 şi 22 decembrie, s-a aflat în primele rânduri, fiind astfel remarcat şi inclus pe lista reprezentanţilor Frontului Patriotic Libertatea, care au preluat puterea de la fosta conducere comunistă a judeţului. A fost împuşcat în timp ce se afla într-o maşină care trebuia să ajungă la spital.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cazul militarului decedat, din cauza unor grave erori umane, pe un tanc, în gara Alba Iulia. După trei ani, procurorii au doar un cerc de suspecţi VIDEO

Ministrul Grindeanu a verificat lotul 2 al Autostrăzii Sebeş-Turda, „fără să ştie nimeni“. Când se deschide traficul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE