Alba Iulia: Funcţionarul de la Finanţele Publice va fi cercetat în libertate. Judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţionarul public de la Administraţia Finanţelor Publice Alba Iulia, reţinut ieri după-amiază de procurori, a fost prezentat marţi unui judecător cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

UPDATE ora 16.35: Emanuel Tudor Dan Manolescu va fi cercetat în stare de libertate. Judecătoria Alba Iulia a respins propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba privind arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Funcţionarul public a părăsit arestul IPJ, deoarece a expirat ordonanţa de reţinere pe 24 de ore. Procurorii pot formula recurs în termen de o zi, care ar urma să se judece la Tribunalul Alba.

Emanuel Tudor Dan Manolescu (33 de ani) este acuzat de fals material, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor publice după ce a emis documente fiscale pe care a falsificat semnătura şefului Administraţiei, Ştefan Bal, şi a şefului serviciului Colectare, Horaţiu Stoica.

Infracţiunea a fost săvârşită în anul 2009. Beneficiarul acestei acţiuni a fost societatea Anna Lux SRL Alba Iulia, cu obiect de activitate în domeniul prelucrării mecanizate a lemnului. Societatea este în procedură de insolvenţă din noiembrie 2010, cu datorii de peste 500.000 de lei. „În exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, a îndeplinit în mod defectuos acte, în sensul că a solicitat încetarea executării silite pentru o societate comercială din municipiul Alba Iulia, menţionând în fals, pe două înscrisuri că obligaţiile fiscale ale societăţii au fost achitate integral“, se afirmă într-un comunicat al IPJ Alba.

Beneficiile financiare pentru firma respectivă au fost, în urma acestei acţiuni, în valoare de 80.730 lei, bani care nu au mai fost plătiţi la bugetul de stat. În anul 2009, societatea Anna Lux SRL Alba Iulia s-a clasat pe locul I pe ţară, într-un top realizat de site-ul de specialitate www.listafirme.ro, în domeniul de activitate „tăierea şi rindeluirea lemnului“, la categoria „microintreprinderi“. A avut o cifră de afaceri de aproximativ 583.000 de lei şi un profit brut de circa 45.000 de lei.

Funcţionarul public riscă pentru acuzaţiile care o se aduc o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între şase luni şi cinci ani.

Rămâneţi pe alba.adevarul.ro. pentru a afla sentinţa instanţei de judecată.

Citiţi şi: Un inspector de la Finanţele Publice din Alba Iulia a fost reţinut. Este acuzat că a falsificat semnăturile şefilor

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie