Alba Iulia: 20 de copii romi merg gratuit la mare. Academia Română le-a studiat comportamentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academia Română este implicată într-un proiect de educare a locuitorilor din blocul „Turturica“ din Alba Iulia, locuit în majoritate de romi. Locuitorii au fost evaluaţi în funcţie de păstrarea curăţeniei şi ordinii, a achitării facturilor şi a grijii pentru copii.

Un număr de 20 de copii romi cu rezultate bune la învăţătură vor petrece şapte zile la mare în staţiunea 2 Mai. Ei au fost premiaţi astăzi de către Primăria Alba Iulia şi Academia Română.

Acţiunea face parte dintr-un proiect de socializare a locuitorilor din Blocul G2, de pe strada Arnsberg, cunoscut şi sub numele de „Turturica“ din Cartierul Cetate.

„Copiii vor fi însoţiţi de doi profesori şi doi voluntari special antrenaţi pentru lucrul cu aceştia. Cei 20 de copii au fost selecţionaţi pe baza unei fişe de evaluare completate de cei 33 de profesori de la clasă. Pe parcursul semestrului al doilea, aceştia au notat cu bile albe prezenţa la ore, temele făcute şi lecţiile învăţate“, a spus Sofia Stănculescu, cercetător în sociologie la Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române.

„Când voi fi mare vreau să mă fac zidar“

Cele mai mari punctaje le-au obţinut Lavinia Doboş, Sorin Lăcătuş şi Simona Nistor. Lavinia Doboş învaţă la Şcoala „Ion Agârbiceanu“ din Alba Iulia. Trec pe clasa a V-a. Am note bune, cea mai mică e opt. Îmi place româna, am avut media 9. Sunt foarte bucuroasă că voi merge la mare“, a spus Lavinia Doboş de 12 ani.

Mama fetei este foarte mândră de faptul că fica ei este fruntaşă la învăţătură. „O supraveghez, dar se descurcă singură. Când nu ştie ceva, se documentează pe internet. E foarte cuminte“, a spus Elena Doboş de 36 de ani. 

 Şi Răzvan Lăcătuş este unul din copiii ce va pleca la mare. „Îmi place să învăţ, am obţinut premiul I. Cel mai mult îmi place limba română, am citit «Amintiri din copilărie», de Ion Creangă. Când voi fi mare vreau să mă fac zidar“, a spus Răzvan Lăcătuş, de 11 ani. Tabăra va avea loc în perioada 9-15 august în staţiunea 2 Mai.

Familii problemă

Câteva familii sunt la un pas de evacuare. „În G2, problema sunt câteva familii care strică tot. Poate că va trebui să luăm măsuri dure. Vreo şapte familii ar trebui evacuate de acolo în septembrie“, a spus primarul Mircea Hava.

Toate familiile au fost evaluate în cadrul unui studiu realizat de specialişti ai Academiei Române, care a fost finanţat cu 10.000 de euro. 85 la sută din fonduri au venit de la Uniunea Europeană. Familiile cu probleme au fost depunctate pentru gălăgie, limbaj şi nesupreavegherea copiilor, care au înregistrat absenţe la şcoală.

„Nu am curent, dar am apă şi sunt mulţumită. Nu vreau să fiu dată afară, că nu am unde merge, am trei copii“, a spus Dana Lăcătuş, de 30 de ani. Ana Lăcătuş are datorii de 5.000 lei. „Mă descurc doar cu ajutorul social, soţul mi-a murit. Dacă mă aruncă afară, nu ştiu ce să fac“, a mai spus femeia de 39 de ani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta