Alba: Cod galben pentru grindină şi vijelie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă avertizare de cod galben pentru judeţul Alba a intrat în vigoare de astăzi de la ora 12.00. Aceasta este valabilă până mâine seară, în jurul orei 21.00. Se aşteaptă ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări de vânt şi căderi de grindină.

„În intervalul 22 iunie, ora 12.00 -  23 iunie, ora 21.00, în judeţul Alba, în special în zonele de deal şi de munte, cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

Vor fi condiţii de grindină, iar vântul va prezenta intensificări de scurtă durată în timpul ploilor“, se precizează în atenţionarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie

Alina Bălaş, purtătorul de cuvânt al Isu Alba, a precizat că atenţionarea meteorologică de cod galben s-a transmis la toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu măsurile de prevenire, protecţie şi intervenţie.

În urma ploilor de ieri, zeci de străzi şi subsoluri au fost inundate, s-au semnalat cazuri de copaci rupţi, maşini avariate, acoperişuri de bloc smulse de vânt, culturi agricole distruse de gheaţă, şi locuinţe fără curent.

Mai multe pentru tine:
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională