Alba: 30 de ani de închisoare pentru antrenorul pedofil. Nicolae Stelian a obligat opt tineri să întreţină relaţii sexuale cu el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Stelian, antrenorul judecat pentru viol şi pedofilie, a primit în total 30 de ani de închisoare. Judecătorii Tribunalului Alba au pronunţat astăzi prima sentinţă în acest dosar.

Nicolae Stelian (36 ani) este acuzat de viol şi act sexual cu minor şi este în arest preventiv din luna august 2010. Bărbatul, poreclit Spanac, a întreţinut relaţii sexuale cu opt tineri, fotbalişti juniori la clubul FC Unirea Alba Iulia.

„Tribunalul Alba a hotărât condamnarea inculpatului Stelian Nicolae Nicolae, zis Spanac, pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice, la  pedeapsa de 30 ani închisoare”, se afirmă într-un comunicat de presă al Tribunalului Alba. Judecătorii au aplicat pedeapsa cea mai grea de 25 de ani de închisoare, pe care au mărit-o cu încă 5 ani.

Trei dintre tineri erau minori la momentul la care au fost obligaţi să întreţină relaţiile sexuale. Nicolae Stelian a filmat scenele de sex şi le-a stocat în calculatorul personal. Poliţiştii şi procurorii au găsit 80 de filmuleţe în calculatorul bărbatului, în care sunt surprinse scene de sex anal şi oral.

Evenimentele au avut loc în perioada 2009 – 2010, când Nicolae Stelian a colaborat cu antrenorul de juniori Alexandru Kalanyos. Spanac era maseorul echipei de juniori antrenată de Kalanyos. I-a ademenit pe tineri în apartamentul său de pe strada Vasile Goldiş pentru a se juca la consola PlayStation.

Daune morale de 520.000 de lei

În faţa judecătorilor, Nicolae Stelian a recunoscut faptele de care este acuzat. Iniţial nu a putut oferi o explicaţie coerentă, dar, ulterior, a declarat că a fost abuzat sexual în copilărie de tatăl său. Spanac a mai fost obligat să plătească părţilor civile daune morale în sumă totală de 520.000 lei.

De asemenea, instanţa de judecată i-a interzis timp de 10 ani de la executarea pedepsei dreptul de a de a desfăşura activitatea de antrenor sportiv la grupe de copii şi juniori sau orice altă activitate de acelaşi gen. Tot astăzi, judecătorii au menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

Nicolae Stelian practica taekwondo şi avea un club în Alba Iulia, unde antrena mai mulţi tineri pasionaţi de acest sport. Sentinţa Tribunalului Alba poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Citiţi şi:

Antrenor la un club sportiv din Alba Iulia, reţinut sub acuzaţia de pornografie infantilă

Antrenorul pedofil a fost arestat preventiv. Nicolae Stelian a recunoscut faptele

Antrenorul pedofil îi bătea pe băieţii aduşi acasă. Va fi cercetat şi pentru viol

Antrenorul pedofil susţine că a fost abuzat în copilărie de tatăl vitreg

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile