Zece instituţii, mutate într-o fostă bază militară
0Zece instituţii publice deconcentrate din Arad, ale căror sedii au fost revendicate, vor fi mutate în clădirile unei foste baze militare, situată la periferia municipiului. "Demersurile făcute
Zece instituţii publice deconcentrate din Arad, ale căror sedii au fost revendicate, vor fi mutate în clădirile unei foste baze militare, situată la periferia municipiului. "Demersurile făcute la Ministerul Apărării sunt foarte avansate, iar în câteva luni, această fostă unitate militară din cartierul Gai va trece în patrimoniul municipiului. Nu au fost găsite alte soluţii pentru aceste instituţii, pentru că nu mai deţinem spaţii", a declarat, ieri, primarul oraşului, Gheorghe Falcă. Primarul a mai declarat că, pentru a putea fi transformate în birouri, spaţiile fostei unităţi militare vor fi modernizate cu