Yoghini fara frontiere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un usor ciocanit razbatu, mai mult ca o parere, dincolo de usa. Daca nu ar fi fost atata liniste pe hol, ca pensionarii erau la coada la compensate si copiii la scoala, nici nu s-ar fi auzit. Dupa

Un usor ciocanit razbatu, mai mult ca o parere, dincolo de usa. Daca nu ar fi fost atata liniste pe hol, ca pensionarii erau la coada la compensate si copiii la scoala, nici nu s-ar fi auzit. Dupa cateva clipe, usa se deschise vreo doi centimetri si in crapatura ei se zari un chip feminin cu un ochi lejer vanat.
- Ma scuzati, nu vreau sa derajez, pe domnu' Bivolaru il caut, stiti ceva de dansul?
- Da, va zic tot ce vreti, dar va rog sa nu dati, murmura femeia tremurand vizibil.
- Va ia frigul cauza mea, nu vreau sa va retin mult.
- Asa au zis si colegii dumneavoastra cand au batut la usa cu tarnacopul.
- Se poate? Noi? Din contra am primit ordine clare. Suntem in slujba comunitatii, ordine si politete este deviza serviciului.
Inca o data mii de scuze. Deci, domnu' Bivolaru?
- Nu l-am mai vazut de o saptamana, cum am scris si in declaratie. Poate nu asa citet, ca e mai greu cand esti legat de calorifer. Poze cu el nu mai am, nici reviste. Declar tot ce vreti.
- Va recomand sa va debransati. O centrala de apartament este mult mai buna. Dar sa revenim, ca timpul trece si nu e bine deloc.
- Sigur, va rog sa nu va enervati. Eu l-am cunoscut mai putin.
- E un om de valoare, va zic eu!
- Si eu credeam ca ... mai ales dupa razie...
- Calomnii, e lumea rea. Dar, va rog frumos, decoleaza avionul si e pacat, in Bahamas e o vreme splendida.
- Eu nu stiu decat de Vama Veche la nudisti, dar nu ma mai duc. Prefer muntele.
- Avem posibilitati si la munte. La vanatoare de capre negre in Alpi. Pescuit de somoni in Norvegia. Rasarit de soare in Himalaya. Numai sa ne grabim putin. Nici noi nu putem tine granitele deschise la infinit. Pentru operativitate, aveti in acest plic pasaportul diplomatic si 150.000 de euro, o suma modesta de buzunar, pana ajunge dumnealui la conturile din strainatate. Semnati aici, sa raportez si eu misiunea indeplinita!
- Dar nu seamana in poza. Eu stiu unu' mai slab si cu ochelari, asta e gras si cu barba!
- Ai dracului banditi sectanti, avem noi grija de voi!
Omul smulse plicul din mana femeii si pleca injurand: "Ce dracu`, ii cheama la fel, am incurcat adresele si pierde al nostru avionul!"