Vremea de Florii. Cât de cald va fi şi unde va ploua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăvara este în continuare capricioasă, aşa cum ne-a obişnuit deja în ultima săptămână. Meteorologii anunţă că de sărbătoarea Floriilor, vremea va fi instabilă.

 „La nivelul ţării, vor fi înnorări şi temporar va ploua slab pe arii restrânse în regiunile nordice, în zonele montane şi submontane şi izolat, cu o probabilitate mai mare în cele centrale şi sudice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile se vor situa între 11 şi 22 grade Celsius, în partea de Vest şi Nord-Vest a ţării fiind înregistrate cele mai ridicate temperaturi”, arată meteorologul de serviciu de la Autoritatea Naţională de Meteorologie (ANM).

În Bucureşti, va fi înnorat şi va ploua. „Vor predomina intervalele în care cerul va fi înnorat iar temporar va ploua, cu probabilitate mai mare în a doua parte a zilei şi seara. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi 15 grade elsius. În centrul oraşul este posibil să urce la 16 grade”, conform prognozei ANM.

„În zona de munte, la altitudini mari, de peste 1.600 de metri, precipitaţiile neînsemnate cantitativ vor fi sub formă de ninsoare. În regiunea Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, vântul va fi intensificat”, a conchis meteorologul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi