Virusul gripei aviare s-a întors în Delta Dunării, la Murighiol
0Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea a anunţat azi că în localitatea Murighiol din Delta Dunării au fost semnalate păsări moarte, iar în urma
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea a anunţat azi că în localitatea Murighiol din Delta Dunării au fost semnalate păsări moarte, iar în urma analizelor efectuate s-a constat că este vorba de virusul gripei aviare.
"Prin adresa 13.785 din 28 noiembrie 2007, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea ne-a adus la cunoştinţă de existenţa suspiciunii major de gripă aviară în localitatea Murighiol, în gospodăria lui Vorincă Ionel şi se confirmă de buletinul de analiză cu numărul 6.059 din 27 noiembrie 2007", a declarat subprefectul judeţului Tulcea Ioan Boieru. Acesta a mai spus că până azi, la ora 14.00, au fost sacrificate toate păsările din gospodăria familiei Vorincă şi s-au luat toate măsurile de dezinsecţie în această zonă.
"Conform prevederilor legale, primele măsuri deja s-au luat, au fost sacrificate 87 de păsări din gospodăria familiei Vorincă, după care se aplică prevederile privind siguranţa în zonă, respectiv dezinfecţie şi dezinsecţie, se merge pe varianta limitării focarului, adică zone restrictive, gospodăria familiei Vorincă şi trei gospodării din zonă, cu aproximativ o sută de păsări", a mai spus subprefectul Ioan Boieru.
Reprezentanţii Comandamentului Antiepizootic, întrunit azi la sediul Prefecturii Tulcea, a decis că localitatea Murighiol nu va intra în carantină dar că se vor lua toate măsurile impuse de o astfel de situaţie. "Nu se instituie carantină în localitatea Murighiol, dar se instituie serviciul de pază şi filtre pe căile de acces. Se interzice comercializarea şi circulaţia cu produse avicole şi ouă din zona Murighiol. În zona în care a fost depistat focarul de gripă aviară, carantina va dura 21 de zile, aşa cum prevede legea, şi să sperăm că va rămâne singura zona afectată şi nu se va extinde şi în localitate. Dacă se va extinde vom lua toate măsurile legale, cele care au fost luate şi în anul 2005. În acelaşi timp, reprezentanţii Direcţiei Agricole vor merge să verifice în Registrul Agricol şi în gospodăriile celor care le sacrificăm păsările, să primească despăgubirile legale. Sumele care se vor da ca despăgubiri este treaba statului român şi a Guvernului României", a mai precizat subprefectul Ioan Boieru.