Vine primăvara. Din punct de vedere meteorologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vine primăvara din punct de vedere meteorologicFOTO: Ştefan Both

Fenomenul de freezing rain care a pus stăpânire pe Capitală în weekend ar mai putea persista una sau două zile, după care la mijlocul săptămânii viitoare vom avea de-a face cu încălzirea vremii, anunţă specialiştii. Avertizarea vine după ce, de vineri până duminică dimineaţa, un fenomen meteo periculos a pus stăpânire pe Bucureşti. Ploaia îngheţată a transformat oraşul într-un imens patinoar.

Însă de miercuri vom avea temperaturi de peste 0 grade chiar şi noaptea. Mai exact, dacă marţi s-ar putea să mai plouă, deja de miercuri temperaturile vor ajunge la 9 grade în timpul zile şi la 1 grad noaptea. În weekend în partea de Sud a ţării se vor atinge şi 13 grade. Procesul de încălzire este însă valabil pentru toată ţara.

„Fenomenele extreme, nelalocul lor, apărute în anotimpul nepotrivit influenţează perioada de raportare atunci când e vorba de normalul perioadei”, a declarat la Digi24 Florinela Georgescu, director executiv al ANM.

Aceasta a exemplificat fenomenele extreme făcând referire la viscolul din a treia decadă a lunii aprilie, din Moldova, din 2017, când stratul de zăpadă depus a fost în unele zone mai mare decât în timpul iernii. „Şi în meteorologie lucrurile evoluează în privinţa modelării numerice, modelele se perfecţionează şi tot timpul ţinem cont de această evoluţie fluidă. Obişnuiam ca până acum 5 – 6 ani, nu doar noi, românii, ci la nivel global, să ne raportăm la perioada 1960 – 1991 ca medie atunci când spuneam mai cald decât normalul perioadei sau mai frig decât normalul perioadei. Normalul era media perioadei respective. Ultimii ani au arătat că nu mai e relevant să ne raportăm la acea perioadă. Referinţa s-a schimbat în sensul că referinţa este ieri – până în urmă cu 30 de ani, referinţa de mâine va fi mâine – până în urmă cu 30 de ani. Asta pentru a prinde toate modificările la care asistăm”, a spus Florinela Georgescu.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată