Vijeliile au pus stăpânire pe România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe judeţe au fost afectate în ultimele zile de ploi, vânt puternic şi căderi de grindină. Vremea schimbătoare va continua să ne afecteze şi în perioada următoare Vântul,

Mai multe judeţe au fost afectate în ultimele zile de ploi, vânt puternic şi căderi de grindină. Vremea schimbătoare va continua să ne afecteze şi în perioada următoare

Vântul, ploile puternice şi grindina ameninţă România şi în acest weekend. Meteorologii anunţă un sfârşit de săptămână capricios, cu vijelii, dar şi cu temperaturi ridicate în majoritatea zonelor ţării. Vremea rea din ultimele zile, în special cea din noaptea de joi spre vineri, a afectat mai multe judeţe. Zeci de localităţi au rămas în beznă ore întregi din cauza furtunilor violente şi a trăsnetelor, iar grindina a afectat culturile agricole şi a avariat mai multe autovehicule şi acoperişuri.

În Suceava, 26 de localităţi au rămas fără energie electrică în noaptea de joi spre vineri. Echipele de la E-On Moldova au acţionat cu mare întârziere pentru remedierea defecţiunilor, ceea ce a stârnit nemulţumirea populaţiei. Din cauza trăsnetelor, s-au produs trei incendii, în urma cărora mai multe anexe gospodăreşti au fost mistuite de flăcări. Ploaia torenţială a creat probleme şi în două comune, unde porţiuni de drumuri judeţene şi comunale au fost distruse, iar mai multe gospodării, inundate. Trăsnetele au lovit şi în Buzău, unde o hală de prelucrare a lemnului şi un depozit de furaje au luat foc.În Bârlad, mai multe maşini au fost distruse de acoperişurile care au zburat de pe mai multe blocuri, în urma unei furtuni puternice care a durat mai bine de o oră.

Vrancea: grindina a afectat nordul judeţului

Grindina căzută joi seara a afectat culturile agricole şi pomii fructiferi din comunele Valea Iaşiului şi Valea Danului, ca de altfel în întreg nordul judeţului. Bucăţile de gheaţă cu circumferinţa de până la trei centimetri au avariat mai multe autoturisme şi au afectat acoperişurile unor case. Căderile de grindină au durat mai puţin de cinci minute, însă bucăţile de gheaţă au acoperit pământul cu un strat gros de câţiva centimetri.

Locuinţe rămase în beznă

Mii de locuinţe au rămas în beznă în judeţul Hunedoara şi câteva localităţi au fost inundate în urma vijeliei de joi noaptea. Cea mai gravă situaţie s-a înregistrat în municipiul Brad, comuna Crişcior şi satele din apropiere, unde copacii au avariat liniile de medie şi joasă tensiune şi au rupt mai mulţi conductori. 22 de localităţi harghitene au rămas şi ele fără curent electric, din cauza vântului care a bătut cu peste 70 de kilometri pe oră.

Vreme instabilă în weekend

Capriciile vremii vor continua să se manifeste şi în zilele următoare. Astăzi, vremea va fi instabilă, cu ploi, intensificări ale vântului, dar şi temperaturi de până la 32 de grade. Ziua de mâine nu va diferi prea mult faţă de cea de astăzi. Vor fi înnorări şi pe arii relativ extinse averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină, mai frecvent după-amiaza şi la începutul nopţii, îndeosebi în vestul, centrul şi sudul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 30 de grade, iar cele minime, între 10 şi 18 grade.

Mai multe pentru tine:
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc
Turismul extern, în creștere accelerată. Suma uriașă cheltuită de români în străinătate vara aceasta
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn