VIDEO Şase deţinuţi şi şase maidanezi intră de azi într-un program pilot de reintegrare socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian şi Emmy se pregătesc de prima lecţie de dresaj FOTO: Adevărul

Clubul de dresaj Ringstar din Bucureşti a găzduit astăzi, 5 februarie, lansarea programului-pilot de terapie asistată de animale pentru persoane private de libertate.

Ionuţ, Iulian şi Alex, deţinuţi de la Penitenciarul Jilava din Bucureşti, au primit astăzi un cadou mai puţin obişnuit: câte un câine comunitar. Împreună cu alţi trei deţinuţi de la penitenciarul din Satu Mare şi perechile lor patrupede, vor lua parte timp de două luni la un proiect de terapie asistată de animale.

Proiectul "Un câine educat, un prieten minunat" este primul de acest gen din România şi este iniţiat de asociaţiile "Angel Dog" (Satu Mare) şi "Dogtown" (Bucureşti), cu sprijinul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi a clubului de dresaj Ringstar din Bucureşti.

"Prin interacţiunea cu animalele urmărim în mod specific dezvoltarea aşa numitelor dimensiuni prosociale care, pornind de la animale se vor transfera şi spre oameni. Mă refer aici la empatie, capacitatea de a simţi şi de a reacţiona pe baza a ceea ce simte celălalt, capacitatea de a avea grijă de cineva, responsabilitatea faţă de o fiinţă vie", susţine conf. univ. dr. Alina Rusu, prodecan la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Şase deţinuţi şi şase maidanezi intră de azi într-un program pilot de reintegrare socială

La rândul lui, directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale a penitenciarelor, comisarul şef Cătălin Bejan, este de părere că prin acest proiect se urmăreşte o tranziţie cât mai uşoară către o viaţă socială normală, atât pentru deţinuţi cât şi pentru câinii comunitari: "este vorba de a creşte gradul de responsabilitate individuală şi socială pe care deţinuţii îl au. Iniţiativa acestui proiect face parte din politica generală de reintegrare socială derulată de ANP. Dacă această etapă-pilot va avea succes, ne gândim la extinderea programului şi derularea lui în mod constant la nivel naţional".

Cei şase deţinuţi aleşi pentru proiect au fost selectaţi de psihologi din cadrul ANP cu ajutorul unor chestionare şi teste specifice. Toţi sunt încarceraţi în regim deschis şi se apropie de finalul perioadei de detenţie. Astfel că au posibilitatea să vină de două ori pe săptămână la club pentru lecţiile de dresaj, iar la finalul perioadei să susţină un examen pentru atestatul de "asistent dresor".

Şi maidanezii au fost testaţi înainte de a fi lăsaţi să-şi aleagă stăpânul. Au fost alese şase exemplare de talie medie, perfect sănătoase fizic, care după terminarea programului pot fi date fie înspre adopţie, fie, în fucţie de calităţile native, pot deveni câini însoţitori pentru persoane cu handicap. Astfel, prin acest gen de proiecte

cele două asociaţii organizatoare vor să rezolve şi problema câinilor comunitari.

Ionuţ, Iulian şi Alex şi-au botezat deja "perechile" (Sasha, Emi şi Buba), şi spun în cor că speră să se stabilească o conexiune între ei şi animale pentru a-i putea adopta oficial atunci când ies din puşcărie.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?