Vacanţă la psiholog din cauza jocurilor violente

Copiii noului mileniu au dat „hoţii şi vardiştii“ pe pistoalele galactice din Counter-Strike. Unii părinţi nu le înţeleg pornirile violente şi ajung să apeleze la ajutorul psihologului. Specialiştii spun că cei mici se refugiază în jocuri din cauza părinţilor ocupaţi şi că restricţiile nu ajută, ci dimpotrivă. Astfel, copiii ajung să fugă de acasă şi să mintă pentru câteva ore de libertate.

Cum şcoala s-a închis de sărbăbători, copiii au pus stăpânire pe calculator, mouse şi tastatură, petrecând ore în şir sesiuni de jocuri online sau terminând capitole din diferite jocuri de luptă şi de strategie.

Cei mai mici dintre români care încă nu au deprins tainele pc-ului butonează cât este ziua de lungă, astfel că locul desenelor a fost luat de monştri care se decapitează.

În preferinţe domină jocurile cu împuşcături şi mult sânge, astfel că părinţii au intrat în panică. Cum discuţiile cu cei mici nu prea au adus rezultate, adulţii s-au reorientat către psihologi, în speranţa că aceştia vor găsi remediul la problemă.

Conflictul dintre generaţii

„Calculatorul şi televizorul strică din start caracterele celor mici. Sigur au efecte nocive. Eu unul sunt dispus să renunţ la civilizaţie, la cablul tv, la calculator şi internet. Fiului meu, în vârstă de 4 ani, nu-i plac chestiile violente", a spus Octavian Hinoveanu. Pe de altă parte, fiul lui, George îl contrazice: „Mă joc şi chestii cu împuşcături. Nu îmi fac rău. Le aleg atunci când mă plictisesc".

Pentru că de multe ori le este frică de faptul că părinţii ar putea afla că se joacă ore în şir, chiar de la şapte ani, copiii fug de acasă pentru a se juca la internet cafe-uri. Szollis, de 12 ani, le-a spus părinţilor că merge în vecini pentru a se întâlni cu echipa de fotbal.

În realitate, a plătit 40 de lei pentru a se juca patru ore Counter-Strike. „Părinţii nu ne înţeleg. Ei nu au prins vremea calculatorului şi acum li se pare ceva diabolic. Sunt deja prea bătrâni pentru aşa ceva", spune băiatul.

Administratorul unui astfel de club, Radu Pătruţ, spune că a avut cazuri în care părinţii şi-au recuperat copiii cu forţa din internet-cafe.  Adulţii încearcă să le distragă atenţia după reţete proprii.

„Stau în permanenţă lângă cei doi copii ai mei. Ne uităm împreună la televizor şi la programe pe pc. Interzicându-le în permanenţă totul, la un moment dat, vrem nu vrem, îi vom lăsa singuri, iar atunci va fi vremea descoperirilor, iar ei vor deveni cauze pierdute", a declarat Alina Badea, de 30 de ani, sociolog, mamă a doi copii, Casian şi Alexia.

Caz clasic de dependenţă

Adrian Telo, psiholog timişorean care lucrează cu copiii, are parte în fiecare săptămână de cazuri noi, dar fiecare poveste pe care o aude pare copiată la indigo cu cele anterioare.

„Există o poveste clasică: părinţii muncesc de dimineaţă până seara, iar atunci când ajung acasă îl găsesc pe cel mic la calculator ori televizor. Părinţii încearcă să-şi îndepărteze odraslele de calculator, dar nu reuşesc. Unii chiar parolează calculatorul, alţii îl sting, ba chiar au fost cazuri când sistemul da dispărut definitiv din casă, dar efectul nu e niciodată cel scontat", a spus Adrian Telo. Singurul detaliu care diferă este vârsta pacienţilor, de la micuţi de cinci ani până la oameni maturi.

Exemple care eşuează

După o serie de zece şedinţe, psihologul poate spune cu exactitate cum ar putea fi tratată problemă. Culmea, aşa-zisul vinovat este tocmai cel care a reclamat problema: părintele.

„De multe ori, copiii se simt abandonaţi şi se refugiază în calculator. Soluţia e o discuţie lungă cu odrasla. Până la urmă, calculatorul e viitorul, dar printr-o măsură mică şi prin jocuri. Copilul nu trebuie speriat de calculator", adaugă Telo.

"De multe ori, copiii se simt abandonaţi de părinţi şi se refugiază în calculator. "
Adrian Telo
psiholog

Tratează o boală care nu există

Psihologii spun că ei nu tratează copiii, ci mediază comunicarea între aceştia şi părinţi.

„Nu se poate vorbi de o boală a utilizatorului de calculator. Pur şi simplu, jucătorului i se pare mult mai fascinantă lumea din joc decât realitatea în sine. La calculator totul pare SF, incredibil, pare un vis, pe când realitatea e un lucru banal, de multe ori plictisitor. Eu nu ofer medicamente pentru pacient, ci mediez o discuţie între copil şi părinte. Dacă părinţii vor ca fiul sau fiica lor să nu urmărească filme cu un grad ridicat de violenţă, atunci în primul rând, chiar părinţii trebuie să spună adio acestor tipuri de programe", a spus Adrian Telo.

Curentul „hikikomori" câştigă teren

Fenomentul hikikomori, ce a făcut ravagii în rândul tinerilor japonezi, a început să câştige teren şi în Spania, şi în Argentina. Hikikomori este un cuvânt nipon ce se referă la un comportament anormal al tinerilor, constând, în special, într-o izolare patologică. Potrivit psihologului Tamaki Saito, se estimează că în Japonia există circa un milion de adolescenţi hikikomori.

Experţii spun că această anomalie socială postmodernă este tot mai des întâlnită în cazul tinerilor care preferă o comunicare virtuală celei reale sau chiar o izolare totală faţă de societate. Adolescenţii ajung să aibă această atitudine din cauza utilizării excesive a tehnologiei moderne, ce îi împiedică să aibă o relaţie directă cu cei din jur.

Tinerii devin incapabili să îndeplinească rolurile pe care ar trebui să le aibă în societate. De multe ori, refuză să plece din casa părintească până la vârste înaintate.

Cei mai mulţi sunt băieţi, de obicei primii la părinţi, şi au beneficiat, în copilărie, de o cameră proprie, ceea ce este un lux în Japonia. În ultima perioadă, astfel de cazuri au fost semnalate şi în Spania, şi în Argentina, în special în rândul tinerilor iubitori ai culturii japoneze, imitatori ai hikikomori.

Psihologii consideră fenomenul îngrijorător, mai ales că aceste persoane nu au prieteni, dorm în timpul zilei, iar noaptea se uită la televizor sau se joacă la calculator.

Psihiatrii avertizează, la rândul lor, că izolarea pe durate mari de timp duce la pierderea abilităţilor sociale şi a reperelor morale necesare.