Urne de donaţii pentru Fundaţia SMURD în magazinele Lidl din toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii vor ajunge la Fundaţia pentru SMURD

Lidl va da miercuri startul unei noi campanii de donaţie la casele de marcat, desfăşurată în magazinele din toată ţara, timp de şase luni. Campania poartă numele „Donează pentru cei care Salvează!”, iar banii strânşi vor ajunge la Fundaţia pentru SMURD.

„Susţinerea Fundaţiei pentru SMURD este o iniţiativă care urmăreşte să contribuie la dezvoltarea sistemului integrat medical şi tehnic de urgenţă şi prim ajutor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor care locuiesc şi muncesc în România”, arată Lidl într-un comunicat de presă.

Campania se va desfăşura pe parcursul a şase luni de zile în toate magazinele Lidl din ţară.

„Dorim să sprijinim activitatea SMURD, a celor care zi de zi salvează vieţi. Aceştia merită toată susţinerea noastră pentru a continua să fie mereu la locul potrivit, în momentul potrivit, şi să ofere ajutor necondiţionat pentru cei aflaţi la nevoie. Noua campanie de donaţie la casele de marcat se va desfăşura timp de şase luni în magazinele Lidl din toată ţara. Încurajăm atât angajaţii, cât şi clienţii noştri să se implice, aşa cum au făcut-o şi până acum, şi să doneze pentru SMURD”, a declarat Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl.

De asemenea, Raed Arafat a ţinut să mulţumească pentru sprijinul acolrdat fundaţiei pe care o conduce.

„Considerăm implicarea Lidl în sprijinirea activităţii SMURD începutul unui parteneriat important, care va permite realizarea unor proiecte de susţinere a intervenţiei rapide şi de înaltă competenţă a echipajelor SMURD şi, în final, salvarea unui număr mare de vieţi omeneşti. Mulţumim, pe această cale, tuturor celor care aleg să se alăture acestei cauze”, a declarat Raed Arafat, Preşedintele Fundaţiei pentru SMURD.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă