UPDATE Specialiştii au emis o nouă informare de intensificări ale vântului, ninsori şi polei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă informare de vreme rea a fost emisă, joi, de meteorologi. Specialiştii au anunţat că începând de vineri dimineaţă şi până sâmbătă la prânz va ninge, în unele zone fiind aşteptate ploile. De asemenea, vineri dimineaţă va expira o informare de ger emisă pentru toate zonele ţării. Noaptea trecută s-au înregistrat la Întorsura Buzăului minus 35 de grade, cea mai scăzută temperatură din această iarnă, minus 35 de grade Celsius.

UPDATE Potrivit unei noi informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul 9 ianuarie, ora 10.00 – 10 ianuarie, ora 14.00, în toate zonele montane va ninge, local abundent.

Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 70 - 80 de kilometri pe oră viscolind şi spulberând zăpada, îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

În restul teritoriului vântul va avea intensificări locale şi temporare, cu viteze la rafală de 45 – 50 de kilometri pe oră şi vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza formarea poleiului.

Vremea va intra într-un proces de încălzire, iar în a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sâmbătă, în Banat şi Crişana va ploua şi izolat se vor cumula cantităţi de peste 15 – 20 de litri pe metru pătrat.

Minus 35 de grade la Întorsura Buzăului

Meteorologul de serviciu de la staţia meteo din Întorsura Buzăului a declarat că noaptea de miercuri spre joi a fost deosebit de geroasă, înainte de miezul nopţii termometrele indicând minus 30 de grade Celsius, temperatura continuând să scadă de la o oră la alta până la minus 35 de grade Celsius, în jurul orei 7.00, arată Mediafax.

Potrivit acestuia, minima înregistrată joi dimineaţă la staţia meteo din Întorsura Buzăului este cu doar un grad Celsius mai mică decât minima absolută, de minus 36 grade Celsius, consemnată de când se fac măsurători în localitate şi măsurată în februarie 2005.

Temperaturi foarte scăzute s-au înregistrat şi în Transilvania, minimele dimineţii variind între minus 33 de grade Cesius la Braşov şi minus 30 de grade în localitatea Făgăraş din judeţul Braşov, în timp ce în judeţul Harghita cel mai frig, minus 29 de grade Celsius, a fost la Miercurea Ciuc, la Joseni au fost minus 27 de grade Celsius. Cel mai cald, minus 21 de grade Celsius, a fost la Odorheiu Secuiesc.

În judeţul Sibiu, temperaturile minime ale dimineţii de joi au fost cuprinse între minus 26 de grade Celsius la Dumbrăviţa şi minus 22 de grade la Boiţa, iar în judeţul Mureş cea mai scăzută temperatură, de minus 22 de grade Celsius, s-a înregistrat la Târgu Mureş şi cea mai ridicată, minus 16 grade, la Târnăveni-Bobohalma. În judeţul Alba, cel mai frig a fost la Blaj, unde termometrele de la staţia meteo au măsurat, înainte de ora 8.00, minus 22 de grade Celsius.

România sub informare de ger

Până vineri la ora 10.00, România se află sub o informare de vreme deosebit de rece. Meteorologii au anunţat că vremea va fi geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor în toată ţara. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -15 grade, iar izolat chiar sub -25 grade.

Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

METEO A fost emisă informare de ger şi vânt, valabilă de marţi până vineri. Minimele vor scădea până la -25 de grade

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de ger şi vânt, valabilă de marţi până vineri pentru toată ţara. Specialiştii au anunţat temperaturi minime de minus 25 de grade.

METEO Ger şi ninsori în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo valabilă pentru perioada 5 – 18 ianuarie, potrivit căreia, în această săptămână vremea se va răci semnificativ, devenind geroasă, urmând ca de săptămâna viitoare temperaturile să crească. Specialiştii au anunţat că vom mai avea parte de precipitaţii, în special în perioada 10 – 13 ianuarie.

Prognoza meteo pentru următoarele trei luni: valorile termice vor fi apropiate de cele normale, iar cantităţile de precipitaţii vor fi în creştere

În următoarele trei luni regimul termic va fi apropiate de normele climatologice, urmând ca în luna martie să se înregistreze în unele zone 6 grade Celsius. Specialiştii au anunţat că precipitaţiile vor fi în creştere, în lunile ianuarie şi martie, în majoritatea regiunilor. 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri