UPDATE Meteorologii anunţă ploi şi ninsori pentru zilele de marţi şi miercuri în aproape toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis o informare meteorologică şi anunţă că marţi şi miercuri vor fi ploi şi ninsori în aproape toată ţara. De asemenea, 15 judeţe s-au aflat, luni dimineaţă, sub avertizare Cod galben de ceaţă, iar în unele zone s-a înregistrat şi polei.

UPDATE Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 februarie, ora 2:00 — 9 februarie, ora 6:00, temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 — 20 litri/metrul pătrat, iar în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului, pe arii restrânse, 30 — 40 litri/metrul pătrat.

În cursul nopţii de luni spre marţi (6/7 februarie) şi pe parcursul zilei de marţi (7 februarie), va ploua pe arii extinse, exceptând jumătatea de nord a Moldovei şi zona montană înaltă, unde vor predomina ninsorile.

Începând din cursul nopţii de marţi spre miercuri (7/8 februarie), în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

În restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte, iar în sud-estul ţării, începând din după-amiaza zilei de miercuri (8 februarie), treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, cu viteze ce vor depăşi la rafală de 50 — 55 kilometri/oră.

Trecător şi pe arii restrânse se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei şi în Bărăgan.

Atenţionarea Cod galben de ceaţă este valabilă în toate judeţele afectate până la ora 9.00.

În Iaşi, Vaslui, Botoşani şi Galaţi se va înregistra ceaţă în tot judeţul, iar în Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava va fi afectată zona de câmpie. În aceste judeţe, vizibilitatea va scădea local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. De asemenea, vor fi şi depuneri de polei.

În judeţul Cluj vor fi afectate de ceaţă anumite zone, în timp ce în Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea se va înregistra ceaţă în tot judeţul, iar în Buzău şi Brăila va fi afectată doar zona de câmpie, unde vizibilitatea va scădea local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. De asemenea, vor fi şi depuneri de polei. 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători