UPDATE Falsul chirurg, reţinut. Avocat: „Este absolventul unei facultăţi de Medicină”. Diploma, recunoscută în mandatul lui Valentin Popa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul

Avocatul italianului Matteo Politi, care se dădea drept medic şi a ajuns să opereze în România, susţine că bărbatul nu are nimic de ascuns. Are studii medicale şi diploma i-a fost recunoscută de Ministerul Educaţiei. Ecaterina Andronescu, şefa instituţiei, spune că va face verificări legate de echivalarea diplomei de medic. „Cine a greşit va plăti.”. Se pare că diploma a fost recunoscută în mandatul lui Valentin Popa.

UPDATE Potrivit realitateadesuceava.net, diploma a fost recunoscută în mandatul ministrului Educaţiei, Valentin Popa. 

Potrivit atestatului prezentat de publicaţie, documentul ar fi fost eliberat în aprilie 2018. Sursa citată arată că diploma obţinută de Politi a fost recunoscută oficial de Ministerul Educaţiei Naţionale pe 11 aprilie 2018, când instituţia era condusă de Valentin Popa, actual rector al Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava. Conform Atestatului de recunoaştere a studiiilor nr. 75657/11.04.2018, „se atestă că diploma de studii (…) este recunoscută ca diplomă de licenţă în domeniul Sănătate”.

Sursa foto:  realitateadesuceava.net

UPDATE Medicul italian a mai făcut o victimă, arată Digi24.ro. E vorba de o femeie care îl acuză pe presupusul medic că a greşit o rinoplastie. „Nasul meu arăta ca un şniţel bătut la tocător”, a explicat femeia. 

UPDATE Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că trebuie să verifice diploma falsului medic, pentru a vedea ce s-a întâmplat şi dacă diploma acestuia putea fi recunoscută. 

Potrivit ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, Ministerul Educaţiei i-a recunoscut studiile în medicină lui Matteo Politi. „Asta nu înseamnă că el are dreptul să profeseze, intrarea în profesie presupune un alt document. Dacă diploma a fost recunoscută înseamnă că nu e falsă, dar vreau sa facem verificări. În caz că e falsă, cine a greşit, îşi riscă poziţia în Ministerul Educaţiei”, a declarat Andronescu. 

Oficialul a punctat că, atunci când se face o echivalare a diplomei, există o legislaţie internaţională şi o bază de date cu care operează Consiliul Naţional pentru Recunoaşterea Diplomelor. 

„Ministerul Educaţiei e obligat, în mod categoric, să verifice echivalarea diplomelor. Sigur au făcut echivalarea din baza de date. Diploma este adevărată dar asta nu îi dă dreptul să devină chirurg. Pe baza actelor, italianul are diploma de studii recunoscută”, a punctat Andronescu. 

„Trebuie să analizez modul în care au fost echivalate studiile”, a mai spus ministrul. 

Pentru a profesa, Politi ar avea nevoie de Rezidenţiat

Pe lângă studiile de specialitate în Medicină, cei care operează trebuie să aibă specialitate şi în Chirurgie. 

Chiar şi aşa, Politi ar avea nevoie de un rezidenţiat care să îi permită să profeseze în sistem, specializat în chirurgie estetică. 

„În acest moment, licenţa de absolvire de la Universitatea din Pristina, din Serbia, este atestată la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului. Deci este atestată, el este în acest moment absolventul unei facultăţi de Medicină. Nu este un medic fals. A prezentat documentele, deci toate documentele au fost depuse, inclusiv către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei”, explică Ciprian Nastasiu, avocat.

Gianina Chirazi, directorul Consiliul Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor(CNRED) din cadrul Ministerului Educaţiei, care a recunoscut actul de studii al falsului chirurg italian, a declarat, pentru HotNews.ro, că diploma prezentată de Matteo Politi „nu prezenta suspiciuni de fals”, iar atestatul obţinut nu-i dădea dreptul să profeseze ca medic în România.

Potrivit acesteia, italianul a venit, în martie 2018, cu un dosar care conţinea copia diplomei obţinută la Universitatea din Pristina pe care exista apostilă.

„CNRED-ul a înregistrat o solicitare pe numele cetăţeanului italian Politi Matteo, în martie 2018, pentru recunoaşterea unei diplome universitare, obţinută la Universitatea din Pristina(Kosovo), în data de 22 martie. Domnul Politi Matteo aducea la cunoştinţă suplimentar că urmează să fie angajat ca asistent manager în cadrul unui SRL. CNRED a emis atestatul de recunoaştere a studiilor în urma evaluării dosarului de recunoaştere conform metodologiilor noastre în data de 11 aprilie 2018, în care se menţionează recunoasterea nivelului, respectiv licenţă, şi a domeniului sănătate fără a se menţiona specializarea – medicina, care ar fi dat posibilitatea cetăţeanului să solicite dreptul de exercitare a profesiei în cauză pe teritoriul României”, susţine Gianina Chirazi.

Italianul a depus o serie de acte pe care CNRED-ul le-a evaluat şi recunoscut.

„Conform metodologiilor şi a procedurilor noastre cetăţeanul care se adresează la noi trebuie să depună o serie de acte, respectiv copii după actul de studii care este apostilată. Noi nu lucrăm cu originale, originalul este actul de studii care aparţine cetăţeanului. Noi lucrăm cu copii care sunt apostilate. Apostila are drept scop autentificarea originii unui act oficial tocmai pentru a se preveni utilizarea unor acte false”, a spus Gianina Chirazi.

Abia după izbucnirea scandalului însă, au fost trimise adrese în Serbia şi Kosovo privind autentificarea documentelor. 

„Având în vedere informaţiile care au apărut în presă referitor la acest caz noi am trimis deja o solicitare autorităţilor competente din Serbia, unde este acreditată universitatea, dar şi din Kosovo, pentru autentificarea documentelor”, a spus Chirazi. 

Potrivit reprezentanţilor CNRED, diploma depusă de italian nu prezenta suspiciuni.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”