UPDATE Cardul de sănătate, blocat din nou. Medic de familie: „Consult doar copii. Am reprogramat pacienţii cu card”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cardul de sănătate nu funcţionează

Sistemul informatic care gestionează cardul de sănătate s-a blocat din nou. Din cauza unor variaţii de tensiune electrică, acesta nu funcţionează, astfel că furnizorii sunt nevoiţi să acorde servicii medicale în sistem off-line, anunţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Sistemul a fost blocat şi vineri, timp de cinci ore, interval în care niciun pacient nu a putut fi consultat.

UPDATE  Problema apărută la sistemul cardului de sănătate a fost remediată la ora 18.45.

Potrivit unui comunicat de presă, problemele au fost depistate luni, în jurul ori 16.30, sistemul fiind blocat complet, în întreaga ţară. Autorităţile i-au asigurat pe furnizorii de servicii medicale că defecţiunea va fi remediată în cel mult trei ore, interval în care aceştia sunt obligaţi să acorde servicii medicale şi farmaceutice în sistem off-line, clasic, pe hârtie.

„În acest interval, furnizorii vor acorda servicii medicale şi farmaceutice în sistem off-line, aşa cum prevăd normele de utilizare a cardului naţional de sănătate”, notează oficialii.

Medicii de familie contrazic, însă, autorităţile şi spun că normele în vigoare nu prevăd posibilitatea acordării de servicii medicale în sistem off-line. „Cardul nu funcţionează off-line, în momentul de faţă nu merge autoritatea de certificare, sistemul este picat în toată ţara, şi la spitale, şi la farmacii, şi în laboratoare. Dacă lucrăm off-line, nu există amprentă de timp, deci nu putem valida serviciul. Eu consult doar copiii, pacienţii cu card i-am trimis acasă şi i-am reprogramat pentru mâine (marţi, n.red.)”, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

Vineri sistemul a fost blocat timp de cinci ore

Chiar dacă de la 1 septembrie, cardul de sănătate este obligatoriu şi a devenit unicul instrument de validare al serviciilor de sănătate, sistemul informatic a dat şi vineri erori, iar medicii care au ajuns la cabinete au constatat, cu stupoare, că nu pot face consultaţii, dar şi că nu pot elibera reţete pacienţilor. Probleme nu au existat doar la nivelul medicilor de familie, ci ele au afectat inclusiv activitatea laboratoarelor, cea din spitale, din farmacii şi din ambulator.

„Este un sistem tehnic, apar şi defectiuni. Nu este prima dată, mi-aş dori să fie şi ultima dată. Serviciile medicale pot fi acordate pentru că amprenta de timp şi de loc a cardului funcţionează. Nimeni nu trebuie să stea şi să aştepte să îi apară pe ecran card valid”, a declarat vineri Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS, într-o intervenţie televizată.

„Ar trebui să existe un sistem informatic de avarie”

În ciuda îndemnului venit de la oficial, furnizorii de servicii nu au acordat servicii medicale pentru a nu fi nevoiţi să le plătească, ulterior, din propriul buzunar.

„Legislaţia spune clar că nu putem da servicii decât în baza cardului de sănătate. Ar trebui să existe un sistem informatic de avarie care să preia problemele în astfel de situaţii, ideea este să îi permitem pacientului să primească servicii, nu să-l privăm de ele”, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!