Uniunea Europeană vine cu noi reguli pentru protecţia consumatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a venit cu un nou set de reguli împotriva practicilor comerciale neloiale şi a campaniilor false din mediul online. Noile norme fac mult mai uşor sancţionarea agenţilor economici ce operează transfrontalier, iar România are maximum doi ani să transpună în legislaţia naţională directiva UE.

Intitulată „A New Deal for Consumers” (Un nou Pact pentru Consumatori) noua directivă europeană reglementează inclusiv practicile online ce pun consumatorii obişnuiţi într-o poziţie dezavantajoasă. Spre exemplu, de acum este interzisă folosirea algoritmilor proiectaţi pentru achiziţionarea în masă de bilete la concerte (noul model de bişniţă online), iar agenţilor economici le este interzisă plasarea de recenzii false pe propiul website. Astfel, pentru a evita situaţiile în care angajaţii unui hotel, spre exemplu, ar posta ei însuşi recenzii favorabile, UE obligă managerii unităţilor hoteliere să se asigure că recenziile vin doar de la clienţii reali.

La fel de important, consumatorii vor trebui să fie informaţi atunci când preţul unor produse sau servicii este stabilit pe baza informaţiilor personale ale consumatorului, precum căutările sale online din trecut pe baza cărora un agent economic poate determina preferinţa pentru un anumit produs. 

În ceea ce priveşte campaniile de reducere, noile reguli europene obligă agenţii economici să raporteze procentul de reducere la valoarea cea mai mică a produsului din ultimele 30 de zile. Astfel se încearcă eliminarea practicilor prin care, chiar înaintea unor campanii de reducere, agenţii economici cresc artificial preţurile produselor. Nu în ultimul rând, directiva UE prevede şi un cuantum al sancţiunilor pentru încălcările transfrontaliere, ce pot ajunge până la 4% din cifra de afaceri anuală sau până la 2 milioane de euro, atunci când nu se cunosc detaliile contabile ale agenţilor economici. „Noile norme vor spori protecţia consumatorilor în lumea digitală, protecţie pe care o merită cu prisosinţă”, a declarat vicepreşedintele pentru valori şi transparenţă, Věra Jourová.

Reamintim că noua directivă a UE pentru protecţia consumatorilor a pornit de la scandalul produselor cu dublu standard din Europa de Vest vs Europa de Est.

„In data de 7 ianuarie 2020 a intrat in vigoare Directiva (UE) 2019/2161 (denumită Directiva Omnibus) a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la o asigurare mai bună a respectării normelor Uniunii în materie de protecţie a consumatorilor şi modernizarea normelor anterioare. În acest context, Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor va pregăti actul normativ de transpunere a Directivei Omnibus în dreptul naţional, care va cuprinde o serie de măsuri ce vor garanta standarde mai ridicate de protecţie pentru consumatorii români împotriva practicilor comerciale incorecte, atunci când aceştia optează să achiziţioneze produse sau servicii on-line. De asemenea, menţionăm faptul că termenul de transpunere  a noului pachet legislativ este 28 noiembrie 2021, urmând ca noile dispoziţii să intre în vigoare începând de la 28 mai 2022”, se arată într-un comunicat al ANPC.

ANPC vrea sa-i transforme în agenţi economici pe vânzătorii de pe OLX

În acest context Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)  încearcă încă din luna noiembrie să-şi extindă autoritatea asupra tranzacţiilor de pe site-urile de tipul OLX sau Okazii. Astfel, ANPC a cerut modificarea legislaţiei cu privire la definiţia operatorului economic astfel încât să fie cuprinse şi persoanele fizice care desfăşoară în mod repetat activităţi comerciale pe site-urile de comerţ online. „Operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii, să nu folosească practici comerciale abuzive, de a despaguri consumatorii pentru pabubele produse, inclusiv pentru cele colaterale”, se arată în proiectul de modificare a Legii nr. 203/2018. Amenzile pentru nerespectarea acestor obligaţii sunt cuprinse, în cazul persoanelor fizice, între 400 şi 10.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid