United 93 decolează pe ecrane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

pasagerilor, echipajului şi a controlorilor de zbor care au privit cu groază cum avionul United Airlines 93 a devenit cel de-al patrulea avion deturnat pe 11 septembrie 2001. Realizatorii filmului

pasagerilor, echipajului şi a controlorilor de zbor care au privit cu groază cum avionul United Airlines 93 a devenit cel de-al patrulea avion deturnat pe 11 septembrie 2001.
Realizatorii filmului care are premiera astăzi pe ecranele româneşti au cercetat evenimentele din acea zi, relatând povestea unui singur zbor şi a câtorva oameni obişnuiţi: oameni de afaceri, soţi, bunici, studenţi şi mulţi alţii care se îndreptau spre San Francisco la bordul unui Boeing 757. "Nu este un film cu personaje principale. Tot ce am făcut a fost să alegem patruzeci de oameni care s-au adunat la aeroport pentru o călătorie cu avionul, să-i urmărim urcând în avion, începând călătoria de 90 de minute în timp real", spune regizorul. Greengras şi cercetătorii lui au apelat la o multitudine de surse, printre care şi nenumărate ore de interviuri faţă în faţă cu familiile celor patruzeci de pasageri şi ale echipajului, controlori de zbor şi personal militar şi civil. Au fost extrase informaţii importante din aceste interviuri, alături de alte detalii preluate din înregistrările zborului şi înregistrările publice. Din distribuţie fac parte Christian Clemenson, Lewis Alsamari, JJ Johnson.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare