Un sfârşit de lume cu umor

deja premiat la Cannes, şi propus în cursa pentru Oscar, trezeşte amintiri. Umorul le îndulceşte şi le face suportabile. De câte ori nu s-a oprit curentul şi spuneam resemnaţi "E de la ei".

deja premiat la Cannes, şi propus în cursa pentru Oscar, trezeşte amintiri. Umorul le îndulceşte şi le face suportabile. De câte ori nu s-a oprit curentul şi spuneam resemnaţi "E de la ei". Alegerea elevului potrivit pentru a-l întâmpina cum se cuvine pe "domnul preşedinte", felia de pâine unsă cu margarină şi cu o dâră de dulceaţă ori marmeladă sau pachetul primit din străinătate în care se cotrobăia la vamă, toate aceste situaţii stârnesc acum râsete. Joi seara, la Cinema Studio, într-o sală mult prea mică pentru un astfel de film, a fost proiectat, în avanpremieră (în cinematografe va intra din 15 septembrie), "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii". Cătălin Mitulescu a văzut ultimele zile ale unei epoci în care trebuia să vorbeşti în şoaptă despre Ceauşescu, cu adevărat un sfârşit de lume - titlu inspirat - prin ochii unei liceene (Dorotheea Petre) şi prin ochii fratelui ei, de şapte ani, Lalalilu (Timotei Duma), care îşi închipuie că şi-a scăpat prietenii, familia şi chiar ţara de Ceauşescu. După '89 s-au făcut atâtea filme şi documentare despre Revoluţie, despre ceea ce s-a întâmplat atunci, fiecare susţinând că acesta e adevărul, încât ne este teamă să mai vedem încă unul, cu acelaşi subiect. Probabil aşa vor gândi mulţi când vor citi recenziile despre filmul lui Mitulescu, şi numai pomenind de Ceauşescu se va respinge din start ideea de a merge la cinema. "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" nu este un film despre revoluţie, nu încearcă să ne convingă de nimic, ci doar priveşte în urmă cu mult haz, recreând o altfel de poveste, trăită de cei mai mulţi dintre noi.