Un proiect al Ministerului Sănătăţii propune ca România să aibă şapte centre regionale de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii propune formarea a şapte centre regionale de urgenţă.

Acestea vor fi la Târgu Mureş, Constanţa, Bucureşti, Cluj, Craiova, Timişoara, Iaşi, în ultimele cinci urmând să funcţioneze entităţi interspitaliceşti cu toate specialităţile chirurgicale şi medicale, potrivit unui proiect de ordin.

Centrele regionale din Târgu Mureş şi Constanţa sunt reprezentate, practic, de spitalele clinice judeţene de urgenţă din cele două oraşe, încadrate în categoria spitalelor clinice regionale de urgenţă cu nivel de competenţă I A, tot prin proiectul de ordin lansat luni în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii (MS).

"Asta înseamnă că spitalele din Târgu Mureş şi Constanţa au ajuns foarte aproape de cel mai înalt nivel al asistenţei medicale de urgenţă, aşa cum este definit prin ordin de ministru", a explicat, pentru Mediafax, dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Spitalul regional de urgenţă cu nivel de competenţă I A este, potrivit Ordinului 1764/2006, spitalul clinic (universitar) care asigură primirea, investigarea şi tratamentul definitiv tuturor categoriilor de urgenţe critice traumatice, chirurgicale, cardiovasculare, neurologice şi neonatologice, inclusiv în cazul arsurilor. Pe lângă asigurarea asistenţei de urgenţă la nivel regional, acest tip de spital are rolul unui spital clinic judeţean de urgenţă în judeţul în care se află, iar în Capitală un astfel de spital are rolul unui spital municipal de urgenţă. Spitalele din această categorie sunt, de regulă, spitale primitoare de pacienţi aflaţi în stare critică, în mod excepţional fiind necesar transferul unor pacienţi către o altă unitate sanitară, pentru efectuarea tratamentului definitiv.

În centrele regionale Bucureşti, Cluj, Craiova, Timişoara şi Iaşi ar urma să funcţioneze unităţi funcţionale regionale de urgenţă cu nivel de competenţă I A.

"Se definesc unităţile funcţionale de urgenţă ca entităţi interspitaliceşti care îndeplinesc temporar, rolul de spitale regionale de urgenţă cu nivel de competenţă I A", se arată în referatul de aprobare a proiectului de ordin.

Potrivit proiectului, unităţile funcţionale regionale vor îndeplini, temporar, rolul de spitale regionale de urgenţă cu nivel de competenţă I A, "până la construirea unor spitale noi sau până la atingerea nivelului de dezvoltare pentru actualele unităţi spitaliceşti care să permită respectarea integrală a prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1764 / 2006 privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor de urgenţă locale, judeţene şi regionale".

Centrul Regional de Urgenţă Bucureşti va avea două unităţile funcţionale.

În Unitatea funcţională regională de Urgenţă Bucureşti 1, cu clasificare provizorie, activitatea în cazul bolnavilor în stare critică va fi coordonată operativ de Spitalul Clinic de Urgenţă, care va colabora, în baza unui protocol, cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din cadrul Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu", Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. A. Rusescu", Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. dr. D. Teodorescu" şi Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL "Prof. dr. D. Hociotă".

În a doua unitate funcţională din Capitală, activitatea în cazul bolnavilor în stare critică va fi coordonată operativ de Spitalul Universitar de Urgenţă (Municipal), care va colabora cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie" şi Centrului Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare "Acad. Vasile Cândea".

În judeţul Cluj, centrul regional va avea o singură unitate funcţională de urgenţă, în care activitatea va fi coordonată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, acesta urmând să coopereze cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, Institutului Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "N. Stăncioiu" Cluj-Napoca, Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie "Leon Daniello" Cluj-Napoca şi Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie "Prof. Dr. O. Fodor" Cluj-Napoca.

La Craiova, centrul regional va avea, de asemenea, o singură unitate funcţională de urgenţă, în care activitatea va fi coordonată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, care va colabora cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din Centrul de Cardiologie Craiova.

O singură unitate funcţională de urgenţă va funcţiona şi în cadrul Centrului Regional de Urgenţă Iaşi. Aici, activitatea va fi coordonată de Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă "Sf. Spiridon", care va colabora cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi, Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi, Institutului de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. G. I. M. Georgescu" Iaşi şi Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi.

Centrul Regional de Urgenţă Timişoara va fi alcătuit, de asemenea, dintr-o singură unitate funcţională, în care, potrivit proiectului de ordin, activitatea va fi coordonată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, care va colabora cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "L. Ţurcanu", Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara şi Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara.

În acelaşi proiect se precizează că Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mures are termen până la 31 decembrie de conformare pentru îndeplinirea totală a criteriilor de clasificare prevăzute de Ordinul 1764/2006 referitoare la structură, personal şi activitate.

Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa are termen de conformare de 12 luni, Unitatea Functionala Regionala de Urgenţă Bucuresti 1 - şase luni, Unitatea Functionala Regionala de Urgenţă Bucuresti 2 - trei luni, iar Unitatea Funcţională Regională de Urgenţă Craiova - 18 luni.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile