Un bucurestean si-a ucis sotia in noaptea de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In primele ore ale noului an, in Capitala o crima oribila a socat locuitorii din cartierul Vitan. Un psihopat eliberat de numai cateva zile de la spitalul de nebuni si-a asasinat cu mai multe lovituri

In primele ore ale noului an, in Capitala o crima oribila a socat locuitorii din cartierul Vitan. Un psihopat eliberat de numai cateva zile de la spitalul de nebuni si-a asasinat cu mai multe lovituri de cutit propria sotie. Sotii Emil si Constanta Istrate erau casatoriti de mai bine de 20 de ani si aveau impreuna trei copii. In noaptea de Anul Nou ei au petrecut alaturi de vecinii din bloc. In jurul orei 4, doi dintre copiii lor, o fetita de 13 ani si un baiat de 20 de ani, s-au intors acasa dupa ce au petrecut la randul lor alaturi de prieteni. Cateva minute mai tarziu, sotii Istrate au urat cele bune vecinilor care dansau perinita si au hotarat sa mearga acasa sa se culce. Anchetatorii nu au reusit sa afle cu exactitate ce s-a intamplat in mintea psihopatului. Cert este ca in timp ce copiii dormeau intr-o alta camera, in jurul orei 5 dimineata Emil se uita la televizor in sufragerie impreuna cu sotia sa. In acel moment, din sufragerie au inceput sa se auda strigatele disperate de ajutor ale femeii. Baiatul s-a trezit si a intrat in sufragerie, unde a vazut o scena infricosatoare. Mama sa zacea in pat plina de sange, in timp ce tatal sau cu un cutit in mana se pregatea sa se spintece. Adolescentul s-a luptat din greu cu tatal sau pentru a-i lua cutitul din maini si a-l imobiliza. Vecinii au anuntat imediat politia, asasinul fiind incatusat si incarcerat in arest. In fata politistilor de la Omoruri, Emil Istrate a declarat ca aceasta a fost singura solutie pentru a scapa de problemele care-l framantau si s-a aratat extrem de suparat ca nu si-a putut duce planul pana la capat, deoarece intentiona sa se sinucida. Surse judiciare au precizat ca intre sotii Istrate nu au fost niciodata scandaluri, asa cum se intampla in astfel de cazuri. Se pare ca Emil, care lucrase ca maistru la o intreprindere bucuresteana, a inceput sa aiba probleme psihice dupa ce a fost concediat, in urma cu aproape trei ani. De atunci, el a incercat de mai multe ori sa se sinucida prin injunghiere sau prin aruncare pe fereastra. El era deja in evidenta unui spital de psihiatrie din Capitala, ultima data fiind internat pentru mai multe zile si ulterior eliberat inainte de sarbatori. Emil Istrate a fost arestat sub acuzatia de omor calificat si va fi examinat psihiatric pentru a se stabili daca poate raspunde penal pentru fapta sa.