Un american deţine Luna şi câteva planete, iar de peste 20 de ani se ocupă cu vânzarea terenurilor extraterestre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi Luna se vinde uneori. FOTO Der Spiegel

Un american deţine mai mulţi sateliţi şi planete din sistemul solar, iar asta l-a îmbogăţit în ultimii peste 20 de ani. El spune că deţine, în prezent, Marte, Venus şi Mercur, iar ce-i interesaţi îl pot contacta pentru a-şi asigura o parcelă pe un spaţiu extraterestru.

Dennis Hope e un american care a devenit proprietarul câtorva planete din sistemul solar şi care din 1995 (full time) până în prezent s-a ocupat cu vinderea de pământ pe Lună. El deţine planetele Marte, Venus şi Mercur şi satelitul Io (una dintre lunile lui Jupiter), scrie Vice.

Hope era lefter când a început să colecţioneze planete şi s-a gândit la un mod de a-şi monetiza noul lui hobby: să ceară drepturi legale de proprietate de la ONU, să-şi subdivizeze terenurile extraterestre şi să le vândă pe bucăţi. „[...] am depus o cerere prin care ceream dreptul de proprietate asupra Lunii şi asupra altor opt planete şi lunile lor, şi am trimis-o Statelor Unite cu o menţiune prin care spuneam că intenţia mea era de a subdivide şi de a vinde proprietatea oricui o dorea“, a afirmat Hope. SUA nu i-au răspuns niciodată, iar el a devenit proprietar.

Cine îi cumpără aceste proprietăţi?​ Hope spune că toată lumea, nu există un grup anume sau un tipar pentru o astfel de afacere. „Cel mai tânăr cumpărător a fost un nou-născut din Germania şi cel mai în vârstă avea 97 de ani. Am avut drept clienţi politicieni din toată lumea, printre care şi trei foşti preşedinţi ai Statelor Unite: Jimmy Carter, Ronald Reagan şi George W. Bush“.

Chiar dacă oamenii sunt dispuşi să cumpere, ei nu folosesc în vreun fel anume acest pământ, aceste bucăţi de teren extraterestru, doar investesc bani în el. Hope are şi câteva statistici pentru acest subiect. „Statisticile noastre arată că 17 la sută dintre oameni cumpără produsul fără vreun scop anume. Dar mai ştim şi că 42 la sută dintre oameni înregistrează proprietatea pe numele unui trust pe care-l deţin, ceea ce înseamnă că o iau în serios“.

Interviul cu acest antreprenor este disponibil pe site-ul revistei „Vice“.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”