Ultimul dictator al Europei nu se clinteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* 77 la suta dintre cetatenii din Belarus au votat pentru ca Aleksandr Lukasenko sa ramana presedinte pentru un al treilea mandat * Opozitia - "maturata" din parlament

Rezultatele referendumului organizat duminica in Republica Belarus au indicat ca peste 77% dintre alegatorii belarusi au votat in favoarea amendarii Constitutiei, ceea ce-i va permite presedintelui Alexandr Lukasenko sa candideze pentru al treilea mandat. Absenteismul a fost redus, conform rapoartelor intocmite de comisia electorala, care au estimat totodata ca 90 % din electorat s-a prezentat la urne. Lukasenko nu se afla la primul referendum organizat in acest scop, el prelungindu-si primul mandat cu doi ani, respectiv pana in 2001, cand a fost reales. Consecvent dependentei sale de putere, anul acesta Lukasenko si-a pregatit din nou "terenul", sustinand ca acordarea celui de-al treilea mandat reprezinta un demers intreprins spre binele natiunii, care se va afla astfel sub comanda sa pana in 2011. In cei 10 ani de exercitare a mandatului prezidential, liderul considerat de fostul presedinte ceh Vaclav Havel "ultimul dictator al Europei" a dus o politica intens criticata de Occident. In fosta republica sovietica au fost sugrumate principalele voci ale opozitiei, au fost interzise publicatiile care au criticat regimul, iar oponentii lui Lukasenko fie au fost inchisi, fie au disparut. In acest sens, concludent este cazul jurnalistului rus Pavel Cheremet care a fost arestat duminica, gazetarul fiind autorul unei biografii extrem de critice la adresa presedintelui Lukasenko, intitulata "Presedinte din intamplare". Pozitiile antidemocratice adoptate de liderul belarus si de colaboratorii sai apropiati i-au costat atat interdictia de intrare in Statele Unite si Uniunea Europeana, cat si acuzatiile de trafic cu arme, suprimare a opozitiei si a presei independente. In ceea ce priveste alegerile legislative desfasurate, de asemenea, in cursul zilei de duminica, acestea s-au soldat cu infrangerea absoluta a opozitiei politice reprezentate de Frontul Popular Belarus, care nu a obtinut nici macar un loc in parlamentul tarii. Au fost astfel confirmate recentele promisiuni ale lui Lukasenko, care afirma ca partidul sau va obtine absolut toate mandatele de deputati disponibile. Drept urmare, opozitia a denuntat fraudarea referendumului, calificandu-l drept "farsa" electorala si a chemat populatia sa participe luni, in Minsk, la o ampla manifestatie de protest. Observatorii straini care au participat la monitorizarea scrutinului au denuntat numeroasele posibilitati de manipulare a votului de catre regimul autoritar al presedintelui Lukasenko, in special asa-numitul "vot anticipat", care a permis doritorilor sa voteze chiar si cu cinci zile inainte de ziua stabilita, lasand astfel urnele nesupravegheate timp de cateva nopti.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”