Ucigaşul fiului preşedintelui din Ciad, închis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Cioroianu (45 de ani), românul implicat în uciderea, în 2007, a lui Brahim Deby, fiului preşedintelui Ciadului, Idriss Deby,  a fost condamnat la 13 ani de închisoare.

Incidentul s-a petrecut la 2 iulie 2007 în zona Courbevoie, la periferia Parisului. Românul a negat tot timpul procesului acuzaţiile care i s-au adus, însă a primit cea mai mare pedeapsă. Alături de el au mai fost judecate alte patru persoane. Trei au primit condamnări la închisoare între 5 şi 12 ani, iar un al patrulea participant la uciderea lui Idriss Deby a fost achitat.

Citiţi şi:

Craiova: Românul acuzat de asasinarea fiului preşedintelui Ciadului a fost condamnat la 13 ani de închisoare"

Suspectat că este organizatorul atacului, Dan Batoua (31 de ani) a fost condamnat la 12 ani de închisoare, Jaime de Carvalho (29 de ani) suspectat că a participat la atac a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Un alt individ, suspectat că a jucat rolul informatorului, Pierre-Claude Messi Ntsama, în vârstă de 28 de ani, un apropiat al fiului preşedintelui Ciadului a fost judecat pentru complicitate şi a primit  pedeapsa cea mai mică dintre cei condamnaţi, 5 ani de închisoare.

La 2 iulie 2007, Brahim Deby, în vârstă de 27 de ani, a fost descoperit în agonie în parcarea clădirii în care locuia, la periferia Parisului, după ce a fost atacat cu un pistol cu şocuri electrice de patru poliţişti falşi. Brahim petrecuse toată noaptea prin cluburi şi a murit de insuficienţă respiratiorie. Atacatorii i-au scotocit locuinţa şi au furat 50.000 de euro din buzunarele victimei. 

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model