Tucă şi Stăpânirea

"Libertatea editorială este una, şi a plăti salarii unor oameni ca să te pună la zid este alta. Unde se termină libertatea editorială şi atitudinea critică şi începe masochismul este o

"Libertatea editorială este una, şi a plăti salarii unor oameni ca să te pună la zid este alta. Unde se termină libertatea editorială şi atitudinea critică şi începe masochismul este o graniţă greu de definit."
In ultima perioadă, relaţia dintre patronatul şi angajaţii instituţiilor de media a devenit foarte tensionată, mulţi jurnalişti acuzând crize de moralitate şi multe conduceri de trusturi reacţionând dur la comportamente considerate "nedeontologice". Demiterea lui Răzvan Dumitrescu, atenţionarea lui Robert Turcescu sau a lui Marius Tucă pot fi astfel de exemple. Situaţia în care jurnaliştii îşi atacă patronii în publicaţiile sau televiziunile proprii e totuşi un caz nou. Marius Tucă este însă la mijloc, între principiul lui de a lăsa libertate editorialiştilor, care de regulă sunt persoane "cu nume", să spună exact ceea ce cred, şi pretenţia îndreptăţită a patronatului de a nu fi împroşcat cu noroi în propriile mijloace media. Libertatea editorială este una, şi a plăti salarii unor oameni ca să te pună la zid este alta. Unde se termină libertatea editorială şi atitudinea critică şi începe masochismul este o graniţă greu de definit pentru orice patron de trust. Dacă Marius Tucă va da sau nu curs cererii imperative a Cameliei Voiculescu de a nu mai găzdui astfel de atacuri în Jurnalul Naţional, rămâne de văzut. Până una, alta, a găzduit în ziarul de ieri un drept la replică al lui Dorin Tudoran, editorialistul care a stat la baza întregului scandal. S-ar putea ca acest joc să conducă la plecarea lui Marius Tucă de la Jurnalul Naţional, dar la fel de bine s-ar putea să însemne şi întoarcerea lui Dan Voiculescu la conducerea propriului trust, sau lansarea unei dezbateri publice privind reperele deontologice în relaţia jurnalist-angajator.Două întrebări mi se par totuşi relevante. Prima este dacă ieşirea publică de o duritate fără precedent a Cameliei Voiculescu era necesară şi a ajutat trustul şi pe Dan Voiculescu la nivel de imagine. Personal, cred că da, sau cel puţin aşa părea la momentul la care a făcut-o, fiindcă a demonstrat fermitatea cu care crede în dreptul acestuia la propria imagine, până când nu s-au epuizat toate căile de atac la decizia CNSAS. Câteodată e nevoie de un semnal de forţă. Important e să nu treacă în extrema cealaltă şi să se transforme în decapitarea oricărei atitudini critice. Totuşi, mesajul putea avea aceeaşi greutate şi fără să îl pună pe Marius Tucă "la colţ", mai ales că acesta se face "vinovat" într-o mare măsură de succesul Jurnalului. Unele lucruri par că se uită prea uşor.A doua întrebare vizează nevoia unor oameni de a ataca patronii în chiar televiziunile şi publicaţiile acestora, ba chiar şi pe banii lor. Această atitudine este foarte psihanalizabilă, şi are de-a face într-un grad destul de mare cu o doză de tupeu şi de lipsă de consideraţie pentru redactorii-şefi care le-au dat girul lor, nicidecum cu verticalitatea şi curajul. Mi se pare un gest de ireverenţă faţă de Marius Tucă să te apuci ca editorialist să-l desfiinţezi pe Dan Voiculescu în Jurnalul Naţional. Este evident că îl vei pune într-o postură extrem de dificilă şi poate că un astfel de motiv ar fi mai îndreptăţit pentru a renunţa la o colaborare decât somaţia conducerii. Părerile de rău din ceasul al doisprezecelea ale lui Dorin Tudoran nu pot fi credibile, sau, în orice caz, suficiente.