"Transilvania e parte a Romaniei"

"Transilvania e parte a Romaniei... Este foarte usor sa intri in conflict folosind o retorica agresiva. Asa se dezvolta germenii nationalismului. Pe termen lung, aceasta politica nu functioneaza".

"Transilvania e parte a Romaniei... Este foarte usor sa intri in conflict folosind o retorica agresiva. Asa se dezvolta germenii nationalismului. Pe termen lung, aceasta politica nu functioneaza". Afirmatia de mai sus nu apartine unui politician roman, ci ministrului ungar de Externe, presedintele Partidului Socialist din Ungaria, dl. Laszlo Kovacs. Afirmatia sa deschide, fara indoiala, o noua pagina in relatiile romano-ungare. Ea va avea urmari inclusiv in politica interna a Romaniei: cata vreme ungurii spun ca Transilvania e romaneasca, scade apa la moara extremismului. Intr-o Europa Rasariteana in care s-au petrecut atat de multe tragedii dupa prabusirea comunismului in '89, relatiile romano-ungare pot fi considerate o poveste de succes. Un succes la care un rol important l-a avut Occidentul, acelasi Occident care in multe situatii critice din ultimul deceniu al secolului trecut s-a dovedit de prea multe ori nepregatit si neinspirat. Adevarul este ca si Romania, si Ungaria au parcurs in acesti ultimi 12 ani un drum lung. Laszlo Kovacs a fost ministru de Externe al Ungariei si in perioada '94-'98. Daca privim in urma, nu ne vine sa credem ca de acele vremuri ne despart totusi numai cativa ani. In perioada '94-'96, Romania si Ungaria se dovedeau incapabile sa perfecteze Tratatul de baza. Era vremea cand Bucurestiul nu primea clauza de la americani si nu era primit la Strasbourg. Era vremea Recomandarii 1201 a Consiliului Europei, inventata de lobby-ul ungar si care lasa loc pentru autonomia teritoriala pe criterii etnice si pentru drepturile colective ale minoritatilor. Era vremea modificarilor de frontiera in Europa postcomunista. Cehia si Slovacia reusisera o despartire de catifea. Fosta Iugoslavie, insa, se farama incet, dar sigur, si cu pretul a mii si mii de vieti omenesti. In '96, in perspectiva apropiatei invitari a Ungariei in NATO, Statele Unite au intervenit discret, dar ferm, in cele doua capitale, fortand semnarea Tratatului de baza prin introducerea unei anexe care anula practic pericolele latente din Recomandarea 1201. Laszlo Kovacs si Teodor Melescanu, Gyula Horn si Nicolae Vacaroiu parafau si semnau in septembrie '96 un Tratat in care nu prea credea nimeni. Nici una din parti nu era pregatita sa o asculte pe cealalta. In Romania a urmat insa alternanta la putere din toamna lui '96. In '97, Laszlo Kovacs si Adrian Severin deschideau impreuna Consulatul Ungariei de la Cluj. UDMR era cooptata la guvernare. Romania accepta inscriptii bilingve, limba maghiara in administratia publica si universitati pentru minoritati. Lumea incepea sa se schimbe. In '98, la Budapesta, a venit insa la putere guvernul lui Victor Orban, care a incetinit mult deschiderea dintre cele doua state. S-a venit cu amenintarea ca se vor introduce vize cu Ungaria doar pentru etnicii romani, s-a imaginat legea legitimatiei de maghiar, neconforma cu standardele europene, in situatia in care ambele tari sunt parte a procesului extinderii UE. Valurile starnite de la Budapesta au ajuns la Bucuresti, dar nu au reverberat pana in Transilvania si nu au reusit sa afecteze baza relatiilor interetnice de acolo. Desi retorica politica intre cele doua capitale avea adesea accente stridente, la nivelul cetateanului relatiile economice bilaterale au inflorit. Romanii isi fac piata in Ungaria si isi cumpara centrale termice de acolo. Leii romanesti au ajuns la fel de buni ca forintii. E adevarat ca Ungaria exporta in Romania bunuri de peste jumatate de miliard de dolari anual si importa de numai 100 de milioane. Adevarat este, insa, si ca vreo 60.000 de romani si-au gasit de lucru in Ungaria. Iar cu banii de acolo isi repara casele din Ardeal si incep mici afaceri. Mizand pe cartea ultranationalismului, guvernul Orban a fost uimit sa constate ca pierde alegerile. Romanii si ungurii nu mai vor conflicte nici macar la carciuma. Venirea socialistilor la putere la Budapesta a detensionat imediat relatia cu Romania. Acest lucru a fost vizibil si la intalnirea de la Cluj dintre premierii Nastase si Megyessy. Poate ca s-au inteles atat de bine fiindca amandoi stiu romaneste... Sau poate ca, desi tanar, Orban venea dintr-o alta epoca, deja apusa. Acum, Laszlo Kovacs a fost invitat de omologul sau, Mircea Geoana, sa conferentieze la Bucuresti de Ziua diplomatiei romane. Un gest de neimaginat cu numai un an in urma. Iar Kovacs a vorbit ca sef al diplomatiei unei tari partenere si prietene, pe care Romania se poate baza. Declaratia ministrului Kovacs e de natura sa influenteze esichierul politic din Romania. Ultranationalismul lui C.V. Tudor devine fara obiect, cata vreme ungurii de la Budapesta sustin ca Transilvania e pamant romanesc. La randul sau, PSD se poate gandi sa-si recastige, poate printr-o reforma mai reusita, voturile pe care le-a pierdut in Ardeal prin semnarea acordului politic cu UDMR. Campaniile electorale ale partidelor in 2004 vor fi lipsite de accesele extremiste care individualizau intr-un mod nedorit Romania pe continentul european. Desigur ca relatiile romano-ungare vor cunoaste in continuare plusuri si minusuri, dar ele nu vor mai ajunge vreodata in zona critica. Romania se va alatura Ungariei in NATO. Amandoua tarile se afla in procese de aderare de durata diferita pentru admiterea in UE. Desigur ca va exista concurenta pentru atragerea subventiilor de sute de milioane de euro de la Bruxelles. Acest lucru nu va fi insa doar intre Bucuresti si Budapesta, ci si intre Budapesta si Varsovia sau Bucuresti si Sofia. Romania va suferi inca multa vreme de acum incolo de bolile tranzitiei. De unele din ele insa, ultranationalismul sau iredentismul, putem spera sa ne vindecam, si unii, si altii.