Trambuline de 5 stele la Râşnov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe pârtia Valea Cărbunării, din Râşnov, s-au finalizat, ieri, lucrările la trei trambuline pentru sărituri cu schiurile. Ieri au fost inaugurate trambulinele de 15, 35 şi 64 de metri înălţime, care pot găzdui evenimente de nivel mondial. În prezent continuă amenajarea celei mai importante trambuline, de 90 de metri.

Investiţia în complexul sportiv de la Râşnov se ridică la 13 milioane de euro. Nouă milioane de euro au fost alocate de Primăria Râşnov, iar restul sumei provine de la un partener privat. Cele patru trambuline vor fi folosite de sportivii care vor participa la Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013. Centrul sportiv de la Râşnov va include şi două turnuri pentru arbitri, un telescaun, o parcare cu 87 de locuri pentru autoturisme şi zece staţii pentru autobuze. În scurt timp va fi montată o instalaţie de iluminat nocturn şi se va achiziţiona o maşină de bătut zăpada.

La inaugurare au luat parte, ieri, sportivii lotului naţional de sărituri cu schiurile. Prevăzute cu instalaţie de producere a zăpezii artificiale şi suprafaţă sintetică specială pentru sezonul de vară, trambulinele de pe Valea Cărbunării vor fi funcţionale tot anul. „În momentul în care se va finaliza şi trambulina de K90, putem spune că ne ridicăm, ca infrastructură, în acest domeniu, la nivelul unor ţări precum Austria, Finlanda sau Norvegia", a precizat Puiu Gaşpar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon.

''România are cel mai performant complex de sărituri cu schiurile din Balcani.''
Puiu Gaşpar secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet