Tragedia tânărului care trăieşte în lanţuri: dacă e liber, îşi rupe carnea de pe el GALERIE FOTO

În România anului 2012 există încă comunităţi care trăiesc ca în Evul Mediu. Este cazul unei familii de rromi de lângă Arad.

Poveştile descoperite printre cei care trăiesc la limita sărăciei, în coloniile de ţigani, sunt halucinante, dureroase, şocante, dar desprinse din România reală. În localitatea Şimand, aflată la 30 de kilometri de Arad, există o familie cu care soarta a fost crudă. În casa de chirpici a familiei Iovanovici se derulează, de ani buni, o adevărată tragedie. Unul dintre copii, Cosmin, care acum a ajuns la vârsta de 23 de ani, îşi duce traiul legat cu lanţul de pat. Suferă de o boală psihică rară şi are tendinţa să se automutileze.

„Am multe probleme cu el. Are handicap de gradul I. Nu am ce să fac, trebuie să îl ţin legat. Când îl apucă crizele, îşi rupe hainele, se automutilează, îşi face rău. Îi dau calmante, dar nu am posibilitatea să cumpăr tot timpul", a declarat tatăl băiatului, Ioan Iovanovici, cunoscut în colonie ca şi „Aţa".



GALERIE FOTO

Fără speranţă, fără viitor

Cosmin nu vorbeşte. Stă întins într-un pat şi râde, fără să ştie prea multe din ce înseamnă viaţa dincolo de limitele patului din care nu se dă jos, dincolo de graniţele zidurilor de chirpici. În casa lui Aţa geamurile nu se deschid pentru aerisire, aşa că mirosul este aproape insuportabil. Pe faţă şi pe corpul băiatului sunt urmele provenite de la crize. Părinţii povestesc că acesta îşi smulge, pur şi simplu, carnea de pe el. „Ce viitor să aibă? Nu are niciunul. Cât trăim noi, avem grijă de el aşa cum putem. Ce se va întâmpla după, Dumnezeu ştie", povesteşte Aţa.

Ioan Iovanovici este nevăzător şi trăieşte cu o pensie de handicap de 822 lei. Măria, soţia acestuia, primeşte pensia de întreţinător pentru Cosmin. „Nu ne ajung banii. Trăim de pe o zi pe alta. Nici medicamente nu putem lua tot timpul. Cosmin nu se va vindeca niciodată. Uneori e mai bine, alteori mai rău. Trăim aşa cu el. Ne-am obişnuit", spune resemnată Măria Iovanovici.

Familie cu 14 copii

Ioan Iovanovici are 54 de ani, dar arată mult mai în vârstă. Spune că a avut 14 copii, dar trei au murit deja. Unii au plecat în străinătate, alţii sunt închişi. „Poate aţi auzit, anul trecut a fost o crimă în Timişoara. Cel care a fost omorât era copilul meu. Un copil e în Belgia. Unii şi-au făcut familii. De alţii nu mai ştiu nimic. Niciunul nu se mai interesează de noi", spune Ioan „Aţa" Iovanovici.

Cazul familiei Iovanovici este cunoscut de către organizaţiile de rromi, dar soluţii nu prea sunt. „Eu am aflat despre cazul de la Şimand chiar de la Aţa, care a sunat în emisiune. Este halucinant. Am decis să mă duc acolo, după care am fost dărâmat. Este greu de suportat şi este dificil să vezi aşa ceva. Când am fost eu acolo, starea băiatului era mult mai rea", a declarat Mircea Barbu, realizatorul emisiunii de limba romani la Radio Timişoara şi colaborator al asociaţiei Pachiv din Timişoara.

Mircea Barbu susţine că singura şansă a celor din colonie este ca ONG-urile şi asociaţiile care se ocupă cu problemele romilor să ajute cu bani. „Toate organizaţiile se ocupă acum cu reconversie profesională. Dacă nu îl scoţi din mizerie, nu ai cum să-l educi. Ei au nevoie acum de ajutor. Din sondajele ONG-urilor, cel mult două din zece persoane beneficiază de reconversie. De restul ce se va alege? Ajung infractori", a mai spus Mircea Barbu.

Grădini în care creşte fier vechi

Lipsa perspectivei de orice fel este singurul vânt care adie prin colonia de ţigani din Şimand. Aici trăiesc peste 500 de familii. Chiar ei recunosc că mulţi vor ajunge prin puşcării, dacă cineva nu se va ocupa şi de soarta lor. Oamenii trăiesc din ce pot. Cerşesc, adună din gunoaie, caută după fier vechi.

Casele sărăcăcioase sunt ridicate după ştiinţa şi posibilitatea fiecăruia. Unele sunt din chirpici, altele din pământ sau cărămizi aruncate una peste alta, doar să aibă ceva de-asupra capului. În curţile oamenilor nu creşte nimic. Nimic nu este verde. Totul este de un gri deprimant şi mult praf. În loc de zarzavaturi răsar bucăţi de fier vechi.

Într-o zi obişnuită, cel care se abate prin colonia din Şimand ar crede că a ajuns în satul tristeti copilării. Zeci de copii se joacă în ţărână, pe uliţe. Dacă sunt întrebaţi, spun că merg la şcoală. Indiferent de vârstă, mai toţi spun că sunt în clasa a IV-a. „Eu vreau să mă fac fotbalist şi să plec de aici", a spus unul dintre micuţii prins într-o miuţă, într-unul din cele mai deznădăjduite locuri din Europa.