Tolontan: „Există semne că statul vrea să muşamalizeze cazul dezinfectanţilor diluaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezinfectanţii produşi de Hexi Pharma sunt folosiţi şi acum în spitalele din România. FOTO: GSP

Jurnalistul Cătălin Tolontan, cel care a coordonat ancheta publicată în această săptămână de „Gazeta Sporturilor“ despre dezinfectanţii diluaţi ai companiei Hexi Pharma, scrie că testele comandate de Ministerul Sănătăţii după publicarea seriei de articole sunt efectuate după aceeaşi metodologie conform căreia suntem ţara europeană cu cele mai puţine bacterii în spitale.

„Nu s-a ales metoda folosită de Comisia Naţională Pentru Biocide în momentul punerii produsului pe piaţă, ci aceeaşi metodă pe care ministrul o criticase, pentru rezultatele sale. Aceiaşi inspectori, aceiaşi epidemiologi, aceleaşi proceduri nesupravegheate, aceeaşi substanţă Hexi Pharma, ce rezultat crede ministrul Cadariu că va obţine?!“, se întreabă jurnalistul Cătălin Tolontan într-un articol publicat azi pe blogul său.  

Ministerul Sănătăţii a raportat că, în urma dezvăluirilor din „Gazeta Sporturilor“ a luat peste 2.600 de teste din 208 de spitale. Totodată, articolul publicat de Cătălin Tolontan mai arată că Alexandru Rafila, şeful Societăţii de Microbiologie, care coordonează testele, s-ar afla într-un conflict de interese întrucât Hexi Pharma ar fi sponsorizat în urmă cu câţiva ani un congres al Societăţii de Microbiologie cu suma de 1.000 de euro.

Oficial, România declară în acest moment 0,2% infecţii nosocomiale în spitale fiind, scriptic, una dintre ţările cu cele mai curate spitale din Europa. Cu toate acestea, România e pe locurile fruntaşe la consumul de antibiotice administrate cu sau fără reţetă. Consumul mare de antibiotice dă măsura gradului de infecţii nosocomiale din spitalele României.

Astăzi, Ministerul Sănătăţii a dat un comunicat în care precizează că „actiunile de control  în cauză se desfasoara în colaborare cu Parchetul General, care urmăreşte derularea acestor activităţi, fiind efectuate cercetări pentru a se stabili cu celeritate dacă există sau nu o problemă de sănătate publică în legătură cu utilizarea acestor biocide. Metodologia de control pentru aceste acţiuni a fost realizată în exclusivitate de către Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control din cadrul Ministerului Sănătăţii“.

„Gazeta Sporturilor“ a publicat pe parcursul acestei săptămâni o amplă anchetă care demonstrează că dezinfectanţii folosiţi în spitalele din România sunt diluaţi de până la 10 ori, fără ca statul să verifice vreodată concentraţia. Ancheta s-a axat pe dezinfectanţii produşi de Hexi Pharma, o companie farmaceutică românească. Firma aprovizionează mai mult de 350 de spitale din 40 de judeţe ale României. În urma dezvăluirilor „Gazetei Sporturilor“, Parchetul General a demarat o anchetă.

[<a href="//storify.com/Alinavasile/scandalul-dezinfectantilor" target="_blank">View the story "Scandalul dezinfectanţilor Hexi Pharma " on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut