Tokes Laszlo, finanţat de primăria unui oraş din Ungaria

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tokes Laszlo a primit un milion de forinţi de la primăria oraşului ungar Esztergom, informează NewsIn, citând revista economică maghiară HGV. Primaria oraşului din Ungaria i-a donat

Tokes Laszlo a primit un milion de forinţi de la primăria oraşului ungar Esztergom, informează NewsIn, citând revista economică maghiară HGV.

Primaria oraşului din Ungaria i-a donat lui Tokes suma de un million de forinţi, aprobând o cerere înaintată în luna august 2007, de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, în care aceasta cere sprijin financiar "pentru a-şi putea realiza proiectele".

"Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc de acele evenimente electorale previzibile care vor avea loc în contextul campaniei pentru alegerile pentru Parlamentul European", afirmă episcopul reformat în scrisoarea sa către primăria oraşului Esztergom. În acelaşi document, Tokeş deplânge lipsa sprijinului finaciar din partea statului român şi acuză UDMR-ul ca a acaparat toţi banii alocaţi de la buget.

Jurnaliştii de la HVG mai scriu că au intrat în posesia contractului de donaţie al Primăriei Esztergom, care are două puncte contradictorii.

La punctul doi este menţionat faptul că banii pot fi folosiţi pentru realizarea proiectelor Eparhiei, în care la aliniatul F, punctul patru, este trecută campania lui Tokes pentru PE. Pe de altă parte, la punctul trei al contractului, se specifică faptul că banii nu pot fi folosiţi pentru campania electorală a lui Tokes.

Primarul oraşului Esztergom, este mebru al FIDESZ, partid condus de fostul premier al ţării vecine, Viktor Orban, care a şi venit în România în cadrul campaniei şi l-a susţinut pe episcop pentru un mandat în Parlamentul European (PE).