Toate spitalele din România sunt obligate să afişeze în ce grad de risc au fost încadrate de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate unităţile sanitare din ţară sunt obligate, începând de azi, să afişeze, la intrare, în maxim 30 de zile, categoria de acreditare, sau dacă sunt în curs de evaluare, de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate. Până acum, cele mai multe spitale şi clinici au fost acreditate cu recomandări, rezerve şi cu încredere scăzută.

Toate spitalele şi clinicile din ţară, de stat sau private, sunt obligate, începând de azi, să afişeze stadiul acreditării şi categoria de acreditare în care au fost încadrate de comisia de evaluare a Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate ( ANMCS). Acreditarea se obţine doar dacă unităţile au îndeplinit standarde de calitate a actului medical, dar şi a condiţiilor de tratament, informează ANMCS.

Ordinul prevede că însemnul „Acreditat ANMCS” trebuie afişat de către unităţile sanitare acreditate în al II-lea ciclu de acreditare, iar însemnul „Unitate aflată în proces de acreditare” de către spitalele înscrise în procesul de acreditare în al II-lea ciclu de acreditare, care nu au primit vizita de evaluare, de către unităţile sanitare care au primit vizita de evaluare, dar nu le-a fost emis raportul de acreditare; şi de către spitalele pentru care procesul de acreditare a fost prelungit.

Astfel, spitalele vor fi obligate să afişeze în cel mult 30 de zile unul dintre însemne, după caz, la intrările în incinta lor. Plasarea lor va fi la loc vizibil, pe suport adecvat, la înălţimea cuprinsă între 150 cm şi 200 cm, cu o dimensiune standard de 45/65 cm, astfel încât să permită observarea fără efort din partea publicului, prevede ordinul, conform 360medical.ro. 

Însemnele trebuie afişate şi în cazul unităţilor sanitare care au sedii secundare sau secţii exterioare.Totodată, spitalele au obligaţia afişării unuia dintre însemne, după caz, pe pagina de internet, precum şi pe toate documentele emise de unităţile sanitare acreditate.Scopul măsurii este de a informa populaţia cu privire la nivelul calităţii serviciilor de sănătate oferite în cadrul spitalelor, arată autoritatea.Autoritatea Naţională de Managament al Calităţii în Sănătate este instituţia care se ocupă cu acreditarea unităţilor sanitare din România.În România există 6 categorii de acreditare: Categoria I – acreditat; Categoria II – acreditat cu recomandări; Categoria III – acreditat cu rezerve; Categoria IV – acreditat cu încredere redusă; Categoria V – decizie de prelungire a procesului de acreditare; Categoria VI – neacreditat.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea