Timisoara: Timişorenii au făcut grătare de 1 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârâit de carne, miros de mici, palete de tenis şi multe pături întinse pe iarbă, aceasta era atmosfera în această dimineaţă pe terenul de sport din apropierea Muzeului Satului.

Timişorenii au uitat de vremea înnorată şi au ieşit să frigă carnea şi să sărbătorească prin relaxare ziua de 1 Mai. „Nu ne e frică de gripa porcină, am ieşit să facem nişte grătare şi dacă se pune ploaia, am tulit-o acasă”, a declarat Maria Paval, în timp ce punea la fript micii pe grătar. Voia bună a fost ocolită doar de stropii de ploaie şi de lipsa toaletelor ecologice.

Mai multe pentru tine:
Ce mult s-a schimbat Irinel Columbeanu, de când a pierdut milioanele de euro. Ion Cassian: „Dumnezeu îți dă câte-o palmă de nu-ți mai revii toată viața”. Marea lui dorință
Ce nemilos era Regele Charles în tinerețe. A lăsat-o pe Diana plângând în hohote, după ce abia născuse
Cine este și cu ce se ocupă soțul Marei Bănică: „Ne-am cunoscut în avion” Imaginea rară pe care vedeta a publicat-o pe rețelele de socializare
Unde a dispărut Angela Similea? De ce n-a cântat la Festivalul Mamaia? Octavian Ursulescu rupe tăcerea: „Nu cumva marii artiști se simt marginalizați?”
Gina Pistol, goală pe plajă. Prezentatoarea MasterChef a pozat ca în Playboy FOTO
Dacii, cucerirea romană și valurile de metal prețios din Oltenia
Noi tensiuni în Coaliție. Grindeanu cere clarficări și avertizează: ridicarea plafonului la adaosul comercial ar lovi puternic românii. „Să gândim de două ori înainte de orice acțiune”
Alimentul la care nu trebuie să renunțăm niciodată. Mihaela Bilic, avertisment dur: „Creierul nostru se “stafidește” și moare”
Donald Trump, reacție neașteptată după uciderea activistului Charlie Kirk: „Radicalii de stânga sunt problema: sunt malefici, oribili și abili la politică”
A slăbit atât de mult, încât i-au căzut pantalonii pe scenă! Cine l-a salvat în cel mai rușinos moment
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?