Timişoara: Jean Mattern a vizitat Timişoara pentru a-şi lansa volumul „Băile Kiraly”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Editorul francez, pe jumătate timişorean, spune că deşi România încă nu câştigat un Nobel, poate fi aproape de reuşită.

Editura Gallimard a publicat mai mulţi scriitori români, de la Cioran şi Ionesco până la Gabriela Adameşteanu. Ce trebuie să facă un scriitor român ca să fie publicat la Gallimard?
Căutăm calitatea în literatură şi mai ales în domeniul ficţiunii. Problema e că la noi nimeni nu citeşte româna şi ne bazăm pe sfaturi ale consilierilor şi translatorilor. Acum încercăm să stabilim legături strânse cu editurile din România. Nu trebuie să fie neapărat scriitori foarte cunoscuţi în România. Trebuie să fie recunoscuţi în lumea literară pentru ceea ce scriu. E de ajutor dacă au un capitol sau două traduse în limba franceză pentru a-mi face o idee mai clară, dar nu e neapărat necesar. 

Cât de bine sunt cunoscuţi scriitorii români în Franţa?
Sunt destul de cunoscuţi. Ionescu ar fi primul. Apoi Cioran, Eliade. Norman Manea e foarte cunoscut, după ce a primit un premiu important acum doi ani. Am fost foarte fericiţi cu ce am reuşit cu Gabriela Adameşteanu, a avut recenzii foarte bune. Cărtărescu a foarte citit de tinerii scriitori. De asemenea, Mihail Sebastian a fost citit. Nu sunt
mulţi, poate patru sau cinci, dar e foarte bine şi aşa. Nu publicăm prea multă poezie pentru că e greu de tradus. În Timişoara nu cunosc încă niciun scriitor.
 
Sunteţi specialist în literatura străină. De ce România nu are încă nici măcar un laureat al premiului Nobel?
Multă lume uită că acesta e un premiu local. Academia Suedeză e reprezentată de câţiva oameni care se întâlnesc şi stau de vorbă. Mentalitatea lor e diferită de a noastră. Cred că încearcă să facă o treabă serioasă şi onestă. Au de-a face cu politica, şi cu obiective de tip umanitar, apoi încearcă să varieze genurile, sunt foarte multe criterii. Cel mai probabil, Herta Müller va lua premiul Nobel într-o zi, e candidatul ideal. Este un scriitor foarte bun, vine dintr-o societate cu o istorie puternică, e femeie, este combinaţia ideală. Apoi, şanse foarte mari are şi Norman Manea. Poate că, pur şi simplu, încă nu a venit momentul. Poate când vom avea conversaţia asta anul viitor, România va fi câştigat deja premiul Nobel în domeniul literaturii.

Dar Mircea Cărtărescu? Numele lui a fost foarte mult amintit în ultimul timp alături de premiul Nobel.
Îl merită, e un scriitor foarte bun. Cred că cei din Academia Suedeză sunt foarte conservatori, iar Cărtărescu e nonconformist, e înaintea gusturilor lor cu câţiva paşi.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model