Testări alergologice gratuite la Spitalul Universitar din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este printre puţinele unităţi medicale de stat din Bucureşti care efectuează, în ambulatoriu, testări alergologice epicutanate PATCH, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

Testarea alergologică epicutanată PATCH se recomandă pacienţilor care fac dermatită de contact. 

„Dermatita de contact alergică reprezintă o reacţie de hipersensibilitate întârziată, în care, după contactul iniţial cu o substanţă străină, la reexpunere apare inflamaţie mediată imunologic. Cum se manifestă o dermatită de contact alergică? Întâi apar pete roşii, aspre, cu prurit pe zona în care pacientul a venit în contact cu substanţa care-i produce alergia. Petele se extind apoi la distanţă, cu mâncărime şi leziuni şi tot reapar la contactul cu alergenul respectiv”, declară doctorul Brînduşa Petruţescu, medic specialist alergologie şi imunologie clinică, în cadrul unităţii medicale.

Reacţiile alergice nu apar la primul contact cu un alergen. Dar dacă la următorul contact cu substanţa străină se observă că roşeaţa persistă mai mult de 48 ce ore, cu senzaţie de prurit (mâncărime) intensă, şi începe să se extindă, trebuie să vă adresaţi medicului.

Alergia la metale are o prevalenţă mare în rândul populaţiei. Foarte multe femei au alergie la nichel, spre exemplu. Expunerea ambientală la metale se face, în special prin bijuterii şi accesorii vestimentare. 

Cum se pot face programările 

Dacă apar simptomele unei dermatite alergice de contact, pacientul trebuie să meargă la medicul de familie şi să solicite o evaluare alergologică. Testarea care se face în cabinetul de Alergologie din cadrul SUUB constă în aplicarea unor plasturi cu produse standardizate (cu extracte de alergene).

„Pacienţii pot veni şi cu produsele lor. Spre exemplu, dacă o pacientă are o alergie la o anumită cremă sau un anumit fard, poate veni cu ele şi, pe lângă produsele standardizate pe care le avem, adăugam şi produsul respectiv. Plasturii cu aceste produse puse în ei se lipesc pe piele curată, în general, pe spatele pacientului", adaugă dr. Petruţescu. Pacientul stă 48 de ore cu acel leocoplast, cu indicaţia ca în acest interval de timp să nu se spele pe zona respectivă.

După 48 de ore, pacientul revine la control, atunci când se scoate plasturele respectiv.  În cazul în care reacţia nu este clar pozitivă sau clar negativă, pacientul este chemat după 72 de ore la un alt control, pentru a vedea exact reacţia pielii în zona unde a fost aplicat leucoplastul. Medicul va stabili apoi tratamentul care trebuie urmat.

La cabinetul de Alergologie din cadrul Ambulatoriului SUUB, programari se fac: luni, joi, orele 08.00- 15.00, marţi, orele 07.00- 14.00, miercuri, vineri, orele 13.00- 20.00, la nr. de telefon 021.202.61.42.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi