Terminaţi liceul sau facultatea vara asta? Aflaţi ce trebuie să faceţi ca să primiţi şomajul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indemnizaţia de şomaj, în valoare de 250 de lei, poate fi încasată doar dacă v-aţi înregistrat la agenţiile locale pentru ocuparea forţei de muncă, în cel mult 60 de zile după absolvire.

Este criză, locurile de muncă sunt puţine, iar în cazul absolvenţilor, şansele de angajare sunt mai reduse, întrucât nu au experienţă.

De aceea, există o probabilitatea mare să ajungeţi direct în şomaj, după absolvirea studiilor.

Sumele pe care le puteţi obţine sunt mici, dar acoperă cheltuielile pentru căutarea unui loc de muncă.

Ca să beneficiaţi de toate măsurile existente, trebuie să vă înregistraţi la agenţia de şomaj locală, din oraşul unde aveţi domiciliul, în cel mult 60 de zile după absolvire. Dacă nu o faceţi în acest timp, pierdeţi orice drept.

Există două condiţii obligatorii pentru a încasa indemnizaţia de şomaj: aţi absolvit o formă de învăţământ şi nu urmaţi o alta (de exemplu, aţi terminat liceul, dar nu v-aţi înscris la facultate); nu aveţi venituri mai mari de 500 de lei, din alte activităţi.

Indemnizaţia este de 250 de lei şi se plăteşte timp de 6 luni.

Atenţie, indemnizaţiade şomaj poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită.

Prima de încadrare

Dacă v-aţi înscris la şomaj şi aveţi norocul să găsiţi astfel un loc de muncă, aveţi dreptul la o primă de încadrare în valoare de 500 de lei. Condiţiile sunt să fiţi angajat cu program normal şi contractul să fie pe cel puţin un an.

În afară de asta, absolvenţii care primesc indemnizaţie de şomaj şi se angajează, în perioada de acordare a indemnizaţiei şi pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.

Acest drept bănesc se acordă absolvenţilor care îşi menţin raporturile de muncă sau de serviciu pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, fiind necesar ca persoana respectivă să îl solicite agenţiei judeţene unde a fost înregistrat în termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajării.

Nu beneficiază de ultimul drept amintit
-absolvenţii care la data absolvirii studiilor aveau raporturi de muncă sau de serviciu;
-absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
-absolvenţii care la data solicitării dreptului urmează o formă de învăţământ;
-absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă;
-absolvenţii pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată la data încadrării în muncă, conform legii, pe o perioadă de cel mult 12 luni, iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează.

Prima de navetist

Dacă vă încadraţi la o firmă dintr-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 kilometri distanţă de casă, aveţi dreptul la o primă de încadrare egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării, adică de 1.000 de lei.
   
Dacă vă mutaţi domiciliul pentru că aţi găsit un job în altă localitate, prima de instalare este de 7 ori mai mare decât indicatorul de referinţă, adică de 3.500 lei.

Mare atenţie: atât prima de încadrare, cât şi prima de instalare se restituie integral de către angajat dacă încetează raporturile de muncă din motive imputabile lui într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă