Teatru

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureşti EDUARD AL III-LEA. Recent atribuită marelui dramaturg William Shakespeare, piesa "Eduard al III-lea" abordează clasicele teme prezente în lucrările sale: onoarea, simţul

Bucureşti

EDUARD AL III-LEA. Recent atribuită marelui dramaturg William Shakespeare, piesa "Eduard al III-lea" abordează clasicele teme prezente în lucrările sale: onoarea, simţul datoriei, iubirea pătimaşă. Regizat de Alexandru Tocilescu, spectacolul de la Teatrul Naţional uimeşte prin intepretări, decor şi efecte multimedia. Ion Caramitru are un rol de zile mari. Spectacolul se joacă în Sala Mare, sâmbătă, de la ora 18.30. Biletele costă între 5,30 şi 26,50 lei.

Iaşi

CERERE ÎN CĂSĂTORIE. Un text de Cehov nu trebuie niciodată ratat. Iar când intrarea mai este şi liberă, atunci chiar că nu aveţi vreun motiv să lipsiţi din sală, de la spectacolul care se va juca pe 26 februarie, de la ora 18.00, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Iaşi. Din distribuţie fac parte Iulia Costea, Ana-Maria Cazacu ş.a.

Cluj

JAKOBI ŞI LEIDENTAL. Piesa exploatează latura comică, uneori absurdă a unui triunghi conjugal: relaţia dintre doi bărbaţi şi o femeie care încearcă în mod disperat să-şi umple viaţa cu sens şi emoţie. Hanoch Levin, unul dintre cei mai mari dramaturgi din Israel, este interesat în mod particular de probleme ale limbajului, ale vieţii şi ale morţii. Piesa se joacă vineri, 29 februarie, de la ora 20.00, la Sala Studio.

Ploieşti

AND BJÖRK, OF COURSE. Spectacolul spune povestea a şase personaje în căutarea unui rost în viaţă. Ele participă la un workshop şi încep să se redescopere. Întâlnirea e condusă de Asta, psiholog debutant, care are un guru misterios. Piesa montată de Radu Afrim pe scena Teatrului "Toma Caragiu" se joacă duminică, de la ora 18.30. Spectacolul îi are în distribuţie pe Clara Flores, Ioan Coman, Ada Simionică ş.a.