Târgu-Mureş: Captură de 11.000 de dolari falşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

11.000 de dolari falşi a câte 100 de dolari, aceasta era suma care urma să ajungă pe piaţă, dacă poliţia nu intervenea la timp.

Trei cetăţeni au fost prinşi în flagrant ieri de către poliţişti în Timişoara, în timp ce încercau să vândă bancnote contrafăcute. Tranzacţia urma să se realizeze în parcarea unui complex comercial din municipiul Timişoara, între doi vânzători şi un intermediar.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, prima bancnotă falsă a apărut în judeţul Mureş în luna decembrie a anului trecut, pentru ca mai apoi, în perioada 28-29 mai, să fie înregistrate noi plasări.

„Flagrantul a fost organizat de către politişti ai I.P.J. Mureş, ofiţeri din cadrul B.C.C.O. Tg.Mureş şi B.C.C.O. Timiş cu sprijinul operativ al D.G.I.P.I. şi S.R.I. Cei trei au fost surprinşi în timp ce încercau să vândă 104 bancnote contrafăcute din cupiura de 100 dolari. În urma efectuării percheziţiei corporale, asupra acestora au fost găsite alte şase bancnote. Faţă de aceştia a fost luată măsura reţinerii, urmând a fi prezentaţi Instanţei de Judecată cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de monedă contrafăcută”, a declarat Livia Popa, purtător de cuvânt a IPJ Mureş.

Poliţiştii continuă acum cercetările  pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Mai multe pentru tine:
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”