Sute de emigranti romani - expulzati din Italia, Spania, Olanda

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multi romani au fost arestati in aceste tari pentru prostitutie, proxenetism si alte asemenea infractiuni grave

Autoritatile de la Roma au expulzat in ultimele zile peste 1320 de straini aflati ilegal in Italia. In urma actiunilor organizate de carabinieri, 117 persoane au fost arestate. Alte 455 de persoane au fost trimise in tarile de origine cu avioane speciale. Operatiunea "Strazi libere", prin care se urmareste stoparea traficului international de persoane, in contextul inaspririi prevederilor legislative in domeniu, prin adoptarea Legii "Bossi-Fini", a vizat si prostitutia, comertul ambulant, munca la negru, fiind derulata la nivel national. Acuzatiile aduse celor arestati merg de la migratie clandestina la favorizarea prostitutiei, proxenetismului, traficului de persoane, spalarii de bani. Din 15 noiembrie au fost organizate sapte zboruri charter, din care 3 spre Romania, si cate unul spre Albania, Egipt, Nigeria si Sri Lanka. O operatiune asemanatoare a fost organizata si la Amsterdam, in Olanda. Circa 150 de politisti au inconjurat cartierele in care locuiesc emigrantii si au retinut cateva mii de persoane, in mare parte romani si bulgari. Multi dintre cei retinuti dormeau in conditii mizere, cate 11 in camera, ca animalele, scriu ziarele olandeze. Emigrantii retinuti au fost transferati intr-un centru special de unde urmeaza sa fie trimisi in tarile de origine. Autoritatile de la Bucuresti au trimis un avion propriu pentru a-i prelua pe emigrantii de origine romana. Pe stampilele acestora a fost aplicata o stampila de interdictie privind intrarea in Olanda timp de trei ani. Olandezii au precizat totusi ca romanii, depistati cu sedere ilegala, nu prezinta un pericol deosebit si ca, in general, se colaboreaza bine cu autoritatile de la Bucuresti. Cu ocazia raidurilor organizate de politia olandeza au mai fost retinute circa 100 de prostituate, in cea mai mare parte din Bulgaria, Romania si Albania. Liderul liberalilor olandezi a cerut atunci introducerea vizelor pentru romani, argumentand ca Olanda nu va avea niciodata garantia ca cei expulzati nu se vor intoarce pentru a-si relua activitatile infractionale. In urma unei alte operatiuni politienesti "Venera", coordonata de politistii din mai multe tari europene, au fost arestate 9 persoane gasite vinovate de exploatarea unor prostituate care lucrau in Italia, dar cu asocieri la grupuri criminale din Romania, Cehia si Austria. In cadrul operatiunii au fost puse sub sechestru sase apartamente si 10.000 de euro, bani confiscati de la infractori si proveniti din activitati ilegale. Ancheta este continuata in mai multe orase, precum Modena, Brescia, Treviso, Padova.