Subvenţii de la bugetul de stat pentru cultele acreditate ca furnizori de servicii sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţiile şi fundaţiile acreditate ca furnizori de servicii sociale vor putea beneficia de subvenţii de la bugetul de stat. Asta după ce Guvernul a aprobat o propunere în acest sens.

Concret, începând cu anul 2018, cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, vor putea beneficia de subvenţii de la bugetul de stat pentru acoperirea unor cheltuieli de funcţionare pentru centrele de servicii sociale pe care le administrează.

Posibilitatea cultelor de accesare a subvenţiilor de la bugetul de stat era reglementată încă din anul 2011, prin Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, numai că, până în acest an, nu au fost modificate Legea nr.34/1998 şi normele de aplicare a acesteia.

Noul act normativ mai stabileşte că, în situaţia în care, pe parcursul anului, se suplimentează creditele bugetare pentru acordarea de subvenţii, MMJS va avea posibilitatea să încheie convenţii pentru subvenţionarea  acelor centre de servicii sociale care, deşi au întrunit punctajul minim necesar de 60 de puncte, nu au putut fi finanţate începând cu prima lună a anului din cauza neîncadrării în limita bugetului aprobat.

Tot din 2018, în cazul în care legea bugetului de stat pe anul pentru care se acordă subvenţia nu este aprobată, poate fi încheiată o convenţie provizorie pentru o lună.

Hotărârea de Guvern aprobată astăzi mai prevede posibilitatea de alocare în întregime a sumei destinate programului, iar în acest fel unităţile de asistenţă socială situate pe ultima poziţie în clasament - după aplicarea criteriilor de departajare pentru cele care obţin acelaşi punctaj - pot primi subvenţii diminuate, cu încadrarea în bugetul aprobat.

Programul de subvenţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor care administrează unităţi de asistenţă socială funcţionează neîntrerupt de peste 17 ani, atât cu fonduri de la bugetul de stat, prin Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, cât şi cu fonduri de la bugetul local.

În acest moment, în registrul furnizorilor de servicii sociale acreditaţi sunt înregistrate 1.387 de asociaţii şi fundaţii şi 127 de culte care au obţinut certificat de acreditare. Aproape jumătate din serviciile sociale pentru care MMJS a eliberat licenţă de funcţionare, adică 1.206, sunt ale furnizorilor privaţi de servicii sociale, care includ asociaţii, fundaţii, culte, precum şi 64 de operatori economici cu scop lucrativ.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar