STUDIU UNICEF: În România, unul din 100.000 de copii se sinucide din cauza tratamentului violent la care este supus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La nivel global, trei din zece adulţi consideră că este nevoie de pedepse fizice pentru a creşte copiii bine

Aproximativ 17% din copiii din 58 de ţări sunt supuşi unor forme severe de pedeapsă fizică precum loviri în cap, urechi sau faţă sau lovituri dure şi repetate, potrivit raportului UNICEF „Ascuns la vedere“, lansat în septembrie. În România, unul din 100.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 19 ani se sinucide din cauza tratamentului violent la care este supus, potrivit studiului.

În România, în 2011 au fost raportate aproximativ 11.000 de cazuri de violenţă împotriva copiilor, iar multe dintre aceste cazuri includ neglijarea copiilor, abuz emoţional, fizic şi sexual. Cu toate acestea, se consideră că numărul de cazuri raportate reflectă doar o mică parte din cazurile de violenţă asupra copilului, potrivit raportului UNICEF “Ascuns la Vedere”, care se bazează pe date din 190 de ţări, documentând violenţa în locurile în care copiii ar trebui să fie în siguranţă: în comunităţile, şcolile şi casele lor. 

La nivel global, trei din zece adulţi consideră că este nevoie de pedepse fizice pentru a creşte copiii bine. În România, raportul UNICEF arată că, atunci când un copil face ceva apreciat a fi greşit, prima reacţie a 54% dintre părinţi este de a ridica vocea la copil, iar 11% dintre părinţi pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr. 

Intimidare la şcoală

Un pic mai mult de 1 din 3 elevi cu vârste între 13 şi 15 ani, la nivel mondial, sunt brutalizaţi cu regularitate în şcoală şi aproape o treime din elevii cu vârste între 11 şi 15 ani din Europa şi America de Nord afirmă că au brutalizat alţi copii. 

În România, şase din 10 copii sunt batjocoriţi la şcoală, adică 59% din copiii care merg la şcoală, potrivit studiului. 

Numărul de copii care sunt supuşi unui tratament batjocoritor la şcoală, în România, este unul dintre cele mai mari din lume şi, împreună cu Letonia, suntem pe primele locuri în rândul ţărilor membre UE în ceea ce priveşte gravitatea fenomenului de "bullying".

Interesant este că şi atunci când vine vorba de numărul de agresori, tot şase din 10 copii români au recunoscut că şi-au batjocorit colegii la şcoală.

Disciplinarea prin violenţă 

La nivel mondial, în jur de 120 de milioane de fete sub vârsta de 20 de ani (aproximativ 1 din 10) au avut contact sexual forţat sau alte acte sexuale forţate, iar una din trei fete adolescente măritate vreodată, cu vârsta între 15 şi 19 ani (84 de milioane), au fost victime ale violenţelor emoţionale, fizice sau sexuale comise de soţii sau partenerii lor. 

În Elveţia, un studiu naţional din 2009 despre fete  şi băieţi cu vârste între  15 şi 17 ani a descoperit că 22%, respectiv 8% au trăit cel puţin un incident de violenţă sexuală care a implicat contact fizic. Cea mai comună formă de violenţă sexuală pentru ambele sexe a fost victimizarea în spaţiul virtual (pe internet).

În ceea ce priveşte ţara noastră, România se află din nou la coada clasamentului. Rata de violenţă fizică împotriva tinerelor adolescente cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani este de 16% şi a agresiunii emoţionale, de 32%, însă mai puţin de 5% au raportat violenţă sexuală din partea soţului/partenerului. 

Atitudinile faţă de violenţă 

Aproape jumătate din fetele adolescente cu vârste între 15 şi 19 ani (în jur de 126 de milioane) consideră că soţul are o justificare în a-şi lovi soţia în anumite circumstanţe. În 28 din 60 de ţări, informaţii despre ambele sexe relevă că mai multe fete decât băieţi cred că bătaia soţiei este uneori justificată. Informaţii din 30 de ţări sugerează că aproape şapte din zece fete cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani care au fost victime ale abuzului fizic şi/ sau sexual nu au cerut niciodată ajutor.

95.000 de copii ucişi în 2012, la nivel global

O cincime din victimele omuciderii la nivel global sunt copii şi adolescenţi sub vârsta de 20 de ani, rezultând un număr de aproape 95.000 de morţi în 2012. Din ţările Europei de Vest şi Americii de Nord, rata cea mai mare de omucideri este deţinută de Statele Unite ale Americii.