STUDIU Peste 15.000 de copii cu vârste sub 5 ani mor zilnic la nivel mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Peste 15.000 de copii cu vârste sub cinci ani mor zilnic la nivel mondial, cu disparităţi uriaşe între ţări sau chiar între regiuni, potrivit unui studiu amplu publicat miercuri, relatează AFP.

Din 2000 până în 2017, 123 de milioane de copii cu vârste cuprinsă între 0 şi 5 ani au murit în cele 99 de ţări cu venituri mici şi medii în care a fost realizat studiul. Acest număr reprezintă peste 90% din decese la nivel mondial pentru această grupă de vârstă, scrie agerpres.ro.

Dacă se adaugă cifrele preliminare pentru 2018, precum şi estimările pentru ţările care nu sunt incluse în studiu (precum China, Mexic, Brazilia sau Malaezia), se obţine un total de peste 130 de milioane de copii cu vârste sub 5 ani care au murit în această perioadă, potrivit autorilor acestor lucrări publicate în revista Nature.

Principalele cauze ale acestor decese variază în funcţie de vârstă. În cazul copiilor mai mici de un an, decesul survine cel mai adesea în urma naşterii premature.În grupa de vârstă cuprinsă între doi şi patru ani, există probabilitatea ca aceşti copii să moară din cauza malariei, a bolilor diareice şi infecţiilor respiratorii, precum pneumonia.

Riscul de a muri în cazul copiilor sub 5 ani este de zece ori mai mare în unele ţări raportat la altele, sau chiar de patruzeci de ori atunci când se compară între ele regiunile.De exemplu, în 2017, doar patru din 1.000 de copii au murit înainte de a împlini 5 ani în regiunea Santa Clara din Cuba. Însă rata acestora a fost de 195 din 1.000 în regiunea Garki din Nigeria.

La nivel global, mortalitatea în rândul copiilor sub 5 ani a scăzut la jumătate între 2000 şi 2017, ajungând de la 10 milioane la 5,4 milioane. Studiul oferă o cartografiere precisă a mortalităţii infantile în cele 99 de ţări studiate.

"Munca noastră poate servi drept bază pentru ca autorităţile medicale să îmbunătăţească sistemele de sănătate într-un mod ţintit", a declarat unul dintre autori, Simon Hay, de la Institutul de Metrologie şi Evaluare a Sănătăţii (IHME, Universitatea din Washington), o agenţie de statistică finanţată de Fundaţia Bill şi Melinda Gates.

"Accesul la tratament medical este doar unul dintre elemente", a declarat Michelle Bachelet, Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, într-un comentariu publicat de Nature. "Printre factorii care contribuie la aceste decese se numără sărăcia, discriminarea şi nedreptatea", a spus ea

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi