STUDIU Două companii din trei vor îngheţa angajările în primul trimestru al anului viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primul trimestru din 2017, 66% dintre angajatorii din România nu anticipează nicio schimbare în ceea ce priveşte numărul de angajaţi, în timp ce doar 19% dintre rerprezentanţii companiilor prevăd creşteri ale numărului total de angajaţi, potrivit unui studiu al companiei de resurse umane Manpower, privind perspectivele angajării de forţă de muncă, publicat marţi.

Cererea e mai mare de forţă de muncă este în regiunea Vest, care include judeţe dezvoltate precum Timiş şi Arad, în timp ce Oltenia este regiunea cu cea mai slabă ofertă de locuri de muncă.

Doar 19% dintre cei 625 de angajatori intervievaţi din România prevăd creşteri ale numărului total de angajaţi, 13% prevăd reduceri, iar 66% nu anticipează nicio schimbare.

"Angajatorii au continuat să fie optimişti vreme de mai multe trimestre consecutiv, raportând previziuni nete de angajare din două cifre în ultimele şase trimestre, ceea ce denotă o piaţă a muncii alertă, de un dinamism susţinut. Perspectivele de angajare pentru primul trimestru din 2017 sunt cele mai puternice din istoria studiului în România, ceea ce înseamnă mai multe oportunităţi pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, dar indică, deopotrivă, o intensificare a competiţiei pentru angajaţi, pe o piaţă care este deja una dintre cele mai afectate de deficitul de talente”, a declarat directorul strategic de marketing pentru Europa în cadrul ManpowerGroup, Corina-Bianca Gonteanu.

Cum se vor face angajările pe regiuni

Pe regiuni, cele mai mari intenţii de angajare pentru primul trimestru din 2017 sunt ale companiilor din regiunea Vest, din care fac parte judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi Arad (+22%), Nord-Vest (+16%) şi Sud (+16%).

În schimb, în regiunea Sud-Vest Oltenia sunt cele mai slabe perspective de angajare pentru primul trimestru din 2017, cu nivel al previziunilor nete de -5%.
Cercetare mai arată că, în intervalul ianuarie - martie 2017, numărul total de angajaţi ar putea să crească în opt dintre cele 10 sectoare de activitate analizate şi în şapte din cele opt regiuni ale ţării.

Angajatorii din industria prelucrătoare au cea mai optimistă prognoză din toate cele raportate la nivel de sector, previziunea netă de angajare fiind de +33%, cu 13 puncte procentuale peste nivelul din primul trimestru din 2016.

Pe de altă parte, intenţiile de angajare în sectorul industriei extractive se reduc considerabil, atât comparativ cu anul anterior, cât şi comparativ cu trimestrul al patrulea din 2016, angajatorii raportând un declin de 10, respectiv 7 puncte procentuale.

Domeniile în care se vor face angajări

Previziunea netă de angajare din acest sector este de -1%, cea mai slabă raportată din trimestrul al doilea din 2012 până în prezent.

Pentru al optulea trimestru consecutiv, angajatorii din sectorul energiei electrice, apă şi gaze raportează o previziune netă de angajare negativă, valoarea de -2% fiind totuşi mai puternică faţă de cea raportată pentru trimestrul al patrulea din 2016 cu 10 puncte procentuale, iar faţă de cea raportată în primul trimestru din acest an cu 2 puncte procentuale.

Studiul mai arată că oportunităţile de angajare ar putea fi însă favorabile în celelalte sectoare, îndeosebi în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, unde angajatorii raportează o previziune netă de angajare de +26%, cea mai puternică prognoză din al treilea trimestru al anului 2008 până în prezent.

Ultimele date statistice arată că numărul de şomeri a ajuns în octombrie la 522.472, iar rata şomajului a stagnat la 5,8%, nivel minim după 2008.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă