STUDIU Chiriile, mai mari decât ratele lunare prin programul Prima Casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costurile unei chirii, mai mari decât ale unei rate prin Prima Casă

Costurile unei chirii sunt semnificativ mai mari decât cel al ratelor lunare prin programul Prima Casă, arată un studiu recent făcut de platforma de imobiliare Storia.ro.

Potrivit sursei citate, un angajat din România care vrea să-şi închirieze o casă trebuie să plătească o chirie lunară echivalentă cu 33% din salariul net lunar în cazul închirierii unei garsoniere, faţă de o rată de 20% din salariul net în cazul programului Prima Casă.

În cazul unui apartament de două camere chiria ajunge la 48% din salariul lunar şi 64% dacă îşi închiriază o locuinţă cu trei camere, faţă de o rată cu o pondere lunară de 34%, respectiv 46% prin programul Prima Casă.

Garsoniere

În medie, la nivel naţional închirierea unei garsoniere porneşte de la 130 euro pe lună, reprezentând o trieme din salariul mediu net al unui angajat din România. 

Cele mai mari preţuri sunt în Cluj, unde chiria medie pentru o garsonieră este de 230 de euro pe lună, Bucureşti (230 de euro/ lună), jud. Ilfov (200 de euro pe lună), Braşov (180 de euro pe lună) şi Iaşi (178 de euro/ lună). Cele mai mici costuri cu închirierea unei camere sunt în judeţele Suceava, Covasna, Vrancea, Vaslui, Botoşani, Caraş-Severin, Sălaj, Vâlcea, Mehedinţi şi Olt, unde preţul închirierii este de 100 de euro/lună. 

Cele mai mici costuri cu închirierea unei camere sunt în judeţele Suceava, Covasna, Vrancea, Vaslui, Botoşani, Caraş-Severin, Sălaj, Vâlcea, Mehedinţi şi Olt, unde preţul închirierii este de 100 de euro/lună.

În Harghita, judeţul cu cele mai mici salarii medii (de 326 de euro pe lună), costul închirierii unei garsoniere este de  122 de euro pe lună (cu 6% sub media naţională), dar are o pondere de 38% în venitul salarial mediu (cu 6% peste media naţională).

Apartamentele cu 2 camere

Costul închirierii unui apartament cu două camere reprezintă la nivel naţional aproape jumătate (48%) din salariul mediu net al unui angajat din România. 

Şi în cazul apartamentelor cu două camere, angajaţii din Cluj-Napoca resimt cel mai mult povara financiară a chiriei, în raport cu salariul mediu. Astfel, închirierea unei locuinţe cu două camere reprezintă 72% din salariul mediu net al unui angajat din Cluj, cu 50% peste media înregistrată la nivel naţional, unde închirierea unei astfel de locuinţe consumă aproape jumătate din venitul net lunar. 

În medie, închirierea unui apartament cu două camere costă 190 de euro pe lună la nivel naţional. Cele mai mari costuri pentru închirierea unui apartament cu două camere sunt în Cluj-Napoca (370 de euro pe lună), Bucureşti (330 de euro pe lună), Ilfov (290 de euro pe lună), Braşov (251 de euro pe lună), Iaşi (250 de euro pe lună) şi Timiş (250 de euro pe lună). Cele mai mici costuri cu închirierea a două camere sunt în judeţele  Harghita (125 de euro pe lună), Sălaj (130 de euro pe lună), Hunedoara (133 de euro pe lună) şi Botoşani (137 de euro pe lună).

Apartamentele cu 3 camere

Costul închirierii unui apartament cu trei camere reprezintă la nivel naţional aproape două treimi (64%) din salariul mediu net al unui angajat din România. 

Un angajat din Cluj-Napoca plătit cu salariul mediu pe economie nu-şi permite să plătească preţul pentru chiria unui apartament cu trei camere, întrucât închirierea unei locuinţe cu 3 camere reprezintă 107% din salariul mediu net din judeţ.  Închirierea unei astfel de locuinţe  are o pondere  semnificativ mai mare în veniturile angajaţilor clujeni prin comparaţie cu media la nivel naţional, unde un angajat plăteşte, în medie, 64% din salariu pentru chiria unui apartament cu trei camere.

În medie, închirierea unui apartament cu trei camere costă 250 de euro pe lună la nivel naţional. Cele mai mari costuri pentru închirierea unui apartament cu 3 camere sunt în Cluj (549 de euro/lună), Bucureşti (420 de euro/lună),  Ilfov (378 de euro/lună), Braşov (350 de euro/lună) şi  Timiş (310 euro/lună). Cele mai mici costuri cu închirierea a trei camere sunt în Teleorman (131 de euro/lună), Vâlcea (155 de euro/lună), Dâmboviţa (178 de euro/lună) şi Harghita (185 de euro/lună).

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă