STUDIU Ce riscă cei peste 60% din români care nu s-au testat niciodată pentru hepatita B sau C

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de jumătate dintre români nu s-au testat niciodată pentru hepatitele B şi C, în timp ce doar 17,7% din români s-au testat pentru virusul HIV. Aşa arată cel mai recent studiu derulat de Institutul Matei Balş din Capitală.

Cifrele îi îngrijorează pe specialişti, în contextul în care hepatitele B şi C fac ravagii în rândul populaţiei de la noi din ţară. Pe de altă parte, experţii arată că există în continuare un număr foarte mare de persoane care nu identifică în mod corect căile de transmitere a acestor patologii, nu au o percepţie corectă a riscului propriu de îmbolnăvire şi tind să adopte atitudini nepotrivite faţă de persoanele infectate cu virusurile hepatice B şi C sau HIV.

„De asemenea, faptul că mai mult de 80% dintre români nu s-au testat niciodată pentru HIV arată faptul că publicul general nu conştientizează importanţa prevenţiei în cazul bolilor asimptomatice”, a declarat profesorul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală, instituţie care a derulat o campanie de informare a populaţiei în perioada octombrie 2015 - aprilie 2016.

Unii români cred că hepatitele B şi C se transmit prin aer

Concret, studiul din care s-au desprins datele prezentate de specialişti a fost derulat pe un eşantion reprezentantiv naţional. Mai exact, 96,1% din respondenţi afirmă că au auzit de hepatita C, în timp ce 96,5% din respondenţi au auzit de hepatita C. Aceeaşi cercetare arată că 97% din respondenţi au auzit de virusul HIV. Cu toate acestea, 46% din populaţia generală ştie că virusul hepatitic B şi C se transmite prin sânge, prin intermediul unor transfuzii, în timp ce 28% au cunoştinţă de faptul că se poate transmite prin intermediul acelor de seringă sau a instrumentarului nesterilizat.

De asemenea, 28% din români ştiu că virusul amintit se transmite prin tratamente stomatologice, iar 22% din populaţia generală afirmă că virusul se transmite şi prin relaţii sexuale, hetero şi homosexuale. 5% din respondenţi susţin că hepatita B sau C se transmite prin simpla atingere, dar există şi români care sunt de părere că hepatitele se transmit prin aer, de la o persoană la alta.

În ceea ce priveşte căile de transmitere ale virusului HIV, 72% din români au afirmat că el se transmite prin relaţii sexuale, între un bărbat şi o femeie iar 40% spun că se transmite prin transfuziile de sânge. Doar 29% din ei au ales varianta în care virusul HIV se transmite prin ace de sânge sau instrumentar nesterilizat, se mai arată în studiu.

Câţi români s-au testat pentru hepatite şi virusul HIV

Cercetarea scoate la iveală faptul că doar 37,4% din români au trecut printr-un screening de hepatită B şi C, în timp ce doar 17,7% din români s-au testat pentru virusul HIV.

Potrivit studiului, 88% din români nu au primit vreodată o transfuzie de sânge şi 91% susţin că nu sunt expuşi ocupaţional la hepatite sau HIV. Totodată. 92% din ei afirmă că nu au trăit vreodată cu cineva care a fost diagnosticat cu hepatită B, în timp ce 95% din respondenţi au precizat că nu au făcut sex neprotejat în ultimul an cu mai mult de un partener.

În ceea ce priveşte conştientizarea riscurilor, 35% din români sunt de părere că nu au cum să se îmbolnăvească de hepatită B sau C şi 37% afirmă că au un risc mic de a dezvolta aceste boli. Doar 7% din români sunt de părere că se află la risc de a contracta virusul B sau C.

Tot 7% din români afirmă că s-ar simţi foarte confortabil în preajma unei persoane infectate cu HIV, în timp ce aproape 40% admit că nu s-ar simţi deloc confortabil în preajma unor pacienţi. De cealaltă parte, 24% din respondenţi susţin că s-ar simţi confortabil în preajma unor persoane infectate cu hepatita B sau C.

Copiii cu HIV şi hepatite ar trebui să meargă la şcoală

Cu toate acestea, 67% din români susţin că unui elev sau unui student infectat cu virusul HIV ar trebui să i se permită în continuare să frecventeze şcoala, un procent similar precizând că micuţii cu hepatită B şi C nu ar trebui excluşi de la cursuri pe caz de boală.

„În ceea ce priveşte cunoştinţele şi atitudinile, există încă proporţii considerabile din populaţia generală care nu identifică în mod corect căile de transmitere ale acestor boli, nu au o percepţie corectă a riscului propriu de îmbolnăvire şi tind să adopte atitudini nepotrivite faţă de persoane infectate cu hepatită B/C sau HIV sau faţă de anumite mijloace de profilaxie a acestor boli”, concluzionează studiul.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model