Studii în domeniul ştiinţelor umane şi sociale la Viena

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadrele didactice universitare din România, care au titlul de doctor şi care nu au depăşit vârsta de 45 de ani, pot aplica pentru bursele de cercetare "Andrew W. Mellon Visiting Fellowships", în

Cadrele didactice universitare din România, care au titlul de doctor şi care nu au depăşit vârsta de 45 de ani, pot aplica pentru bursele de cercetare "Andrew W. Mellon Visiting Fellowships", în domeniul ştiinţelor umane şi sociale, burse oferite de Council of American Overseas Research Centers (CAORC) împreună cu Institute for Human Sciences (IWM) din Austria. Bursele de trei luni de zile dau posibilitatea profesorilor şi cercetătorilor din Europa Centrală şi de Est să-şi desăvârşească proiectele de cercetare la Viena, în cadrul IWM. Bursierii vor primi o sumă care să acopere cheltuielile zilnice, cele de călătorie, precum şi asigurarea medicală, iar institutul care-i găzduieşte le va pune la dispoziţie câte un apartament, un birou cu computer personal, acces la internet şi la alte numeroase resurse. În anul universitar 2007-2008, bursa este acordată pentru una dintre perioadele: iulie-septembrie 2007, octombrie-decembrie 2007, ianuarie-martie 2008, aprilie-iunie 2008. Dosarele de candidatură trebuie să fie depuse până la data de 15 decembrie 2006. Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul: www.iwm.at. În 2006, unul dintre bursierii Andrew W. Mellon a fost Eniko Magyari-Vincze, profesor de antropologie culturală şi studii de gen la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. (Ioana Nae)